IPJ Ilfov: 4 persoane vor fi audiate în cazul furtului unui pistol dintr-o casă din Voluntari

Patru persoane vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru cercetări, în cazul furtului unui pistol letal şi 24 de cartuşe, precum şi mai multe bijuterii, dintr-o casă din oraşul Voluntari.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au desfăşurat, joi, şase percheziţii la domiciliile a patru persoane, într-un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, informează IPJ Ilfov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Serviciul de Intervenţii Acţiuni Speciale din cadrul IGPR, Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov, poliţişti criminalişti şi poliţişti de la subunităţile de poliţie din cadrul IPJ Ilfov.

Pe data de 6 ianuarie, în jurul orei 19,47, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţa situată în oraşul Voluntari mai multe bijuterii, un pistol letal şi 24 de cartuşe.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati