ÎPS Teodosie: „În Altar nu sunt microbi, au constatat specialiștii de la NASA”

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, spune că specialiști NASA ar fi stabilit că microbii stau departe de altarele bisericilor. ”Nu mi-e teamă de riscul de a fi infectat, dacă mă împărtăşesc în fiecare zi nu mă pot infecta.”, a completat acesta într-o emisiune televizată.

Cu ocazia unei discuții despre autonomia Bisericii, ÎPS Teodosie a invocat că, în virtutea acestei autonomii, certificatul verde nu va deveni obligatoriu pentru cei care participă la ceremoniile religioase, scrie ziare.com.

„Este o exagerare. Noi avem o anumită autonomie, în Biserică, mai ales în Sfântul Altar. În Altar nu prea sunt microbi, iar în Sfântul Potir nu sunt deloc, asta au constatat chiar specialiştii de la NASA. Cred că se intră cum nu s-a intrat niciodată în autonomia Bisericii. Patriarhia a dat un răspuns că nu crede că se va ajunge aici. Judecând obiectiv, în toate acestea sunt nişte exagerări.

Certificatul verde nu garantează că nu ne îmbolnăvim. Este atâta lipsă de organizare. În loc să se implice medicii, se implică politicul şi administrativul în actul medical. Avem şi noi medicul nostru, cel mai bun neurochirug, care e preot, se consultă cu specialişti din străinătate. În loc să fie grijă faţă de oameni să nu se facă vaccinul fără să fie testaţi oamenii, se iau aşa fără discernământ.

Eu vorbesc cu mulţi oameni care mi se plâng ce au păţit, le iau de la sursă. Nu mi-e teamă de riscul de a fi infectat, dacă mă împărtăşesc în fiecare zi nu mă pot infecta. Dar nu poţi să te împărtăşeşti nepregătit.

Eu cred în medicină, dar nu făcută cu multă superficialitate şi cu această normă. Modul în care este impus vaccinul este tendenţios. Avem o normă de vaccinare. Asta nu ne arată o logică medicală”, a declarat ÎPS Teodosie la România TV.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati