ÎPS Teodosie le recomandă femeilor abuzate de soți „să își ducă crucea”: Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu

Într-o emisiune radiofonică, Înalt Preasfinţitul Teodosie i-a spus unei femei care s-a plâns că a fost abuzată psihic de soț că „trebuie să își ducă crucea” şi că soluţia nu este să divorţeze.

„După mulţi ani de căsătorie s-a întărit convingerea că cel de lângă mine nu are empatie, aş putea spune că am fost abuzată psihologic. Din cauza lipsei de empatie, în momentele de bucurie, el mi-a adus supărare imediată, iar în momentele în care aveam nevoie de sprijinul lui moral, nu m-a susţinut. Există vindecare? Care este soluţia?”, l-a întrebat femeia pe ÎPS Teodosie în timpul emisiunii de la radio, notează Antena3 CNN.
  • ÎPS Teodosie i-a răspuns femeii, spunând că ea trebuie să își „ducă crucea”, pentru că a primit „taina cununiei”.

„Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”, i-a recomandat Teodosie femeii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati