Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, afirmă că uneori porneşte câte un război parcă din senin, “din dorinţa de răzbunare a unor oameni însetaţi de sânge”. El a făcut un îndemn la rugăciune pentru toţi oamenii, “de toate neamurile şi de toate credinţele”.
Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat sâmbătă, la Antena 3, despre războiul din Israel.
“Războiul este ceva ce poate fi mai urât, mai negru, de nedorit. Uneori porneşte câte un război, parcă din senin, din dorinţa de răzbunare a unor oameni însetaţi de sânge. Trebuie să ne rugăm ca toţi cei care doresc răzbunări sau să facă măcel fără o raţiune să primească raze de lumină că numai Dumnezeu ne poate ajuta în aceste situaţii grele. Toate alianţele nu se pot face într-o clipă, într-o clipă doar Dumnezeu ne poate ajuta. De aceea, ne vom ruga intens şi eu voi sta în genunchi şi la noapte şi voi face rugăciuni de pace şi iată nădăjduim că Dumnezeu nu ne va lăsa. Ne rugăm pentru toţi oameni, de toate neamurile şi de toate credinţele pentru că aproape nostru este orice om şi viaţa fiecăruia dintre semenii noştri trebuie să o protejăm”, a afirmat ÎPS Teodosie.
El a adăugat că războiul porneşte din instinct, din dorinţa de răzbunare.
“Nădăjduim în mila şi ajutorul lui Dumnezeu pentru că oamenii greu pot să înţeleagă aceste lucruri grele. Războiul nu are raţiune, războiul porneşte din instinct, din mânie, din dorinţa de răzbunare de multe ori. Sigur, au fost şi războaie de apărare, a gliei, a credinţei, a neamului, dar iată sunt războaie neaşteptate pentru că cel viclean caută să învrăjbească oamenii. De acolo este cauza războiului, de la cel viclean. De aceea, noi rugăm pe Dumnezeu să îl învingă pe cel viclean şi să oprească războiul. Voi avea la noapte şi moliftele Sfântului Vasile şi rugăciuni pentru pace ca Dumnezeu să îşi facă milă de toate neamurile şi mai ales la Locurile Sfinte să avem acces să mergem mai departe, că de acolo ne vine lumina, adevărul şi puterea credinţei”, a mai transmis Arhiepiscopul Tomisului.
El a avut un mesaj şi pentru conducători.
“Cei care ne conduc să transmită aceleaşi mesaje de pace, să se roage şi ei cu noi, slujitorii Bisericii, să dea semnal cu raze de lumină omologilor săi din toate ţările şi să se facă lumină pentru că dacă este lumină este şi pace. De aceea, nădăjduim că rugăciunile tuturor şi dorinţa şi gândurile frumoase ale tuturor, ale slujitorilor şi ale cârmuitorilor şi ale tuturor credincioşilor vor aduce raze de milostivire şi de dragoste a lui Dumnezeu care vor birui tot răul şi tot întunericul şi cruzimea războiului care s-a pornit”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.