Iron Maiden vine la București în 2026; s-au pus în vânzare biletele pentru concert

Trupa Iron Maiden vine la București anul viitor, organizatorii concertului anunțând sâmbătă punerea în vânzare a biletelor, potrivit Agerpres.

Iron Maiden își continuă turneul aniversar ‘Run For Your Lives’, dedicat celor 50 de ani de carieră, cu un setlist care reunește momente definitorii din istoria trupei și cu cel mai spectaculos show pus în scenă până acum.

Concertul de la București este programat pentru 28 mai 2026, la Arena Națională.

Formația a anunțat primele date dintr-un calendar extrem de încărcat pentru anul viitor, care va debuta în vară cu o revenire în Europa. Trupa va urca pe scena marilor festivaluri de rock și va concerta pe stadioane din țări și regiuni neincluse în itinerariul din 2025. Ulterior, turneul va continua și în alte zone ale lumii, ce urmează să fie anunțate, precizează organizatorii.

În mai 2026, Iron Maiden va concerta la Atena, Sofia, București și Bratislava. Ulterior, trupa are programate concerte la Amsterdam, Milano, Paris, Lisabona.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati