Israel, România şi Hong Kong, reprezentate în Finala de Pian a Concursului Internaţional George Enescu 2022

Cei trei finalişti ai Secţiunii de Pian din cadrul Concursului George Enescu 2022 au fost desemnaţi vineri seara de către juriul de specialitate, în prezenţa directorului artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional George Enescu, dirijorul Cristian Măcelaru. Tinerii muzicieni din Israel, România şi Hong Kong (China) vor interpreta lucrări de Prokofiev, Beethoven şi Schumann în ultima Finală din cadrul Concursului, ce are loc pe 18 septembrie la ora 18:00 la Ateneul Român.

Tot în cadrul Finalei vor fi anunţaţi şi câştigătorii Secţiunii Compoziţie, inclusiv cel al Premiului pentru Originalitate, acordat pentru prima dată la această ediţie a Concursului. Evenimentul este sold-out şi va marca finalul ediţiei 2022, desfăşurată sub semnul speranţei şi al bucuriei revenirii în sala de spectacol.

Semifinalele Concursului Internaţional „George Enescu” 2022, Secţiunea Pian, s-au desfăşurat în zilele de 15 şi 16 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti, în prezenţa directorului artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional George Enescu, dirijorul Cristian Măcelaru. Juriul de specialitate a decis vineri, 16 septembrie, concurenţii calificaţi pentru marea Finală a Concursului pentru Secţiunea Pian. Aceştia sunt, în ordine alfabetică:
Alexandra Segal (Israel), George Todică (România) şi Chun Lam U (Hong Kong, China)

Juriul Secţiunii de Pian la ediţia 2022 a Concursului Enescu este format din: Nelson Goerner (preşedinte), Luiza Borac, Dana Borşan, Philippe Dinkel, Peter Jablonski, Andrea Lucchesini, Andrei Pisarev, Matti Raekallio şi Josu de Solaun.

Finala Concursului, Secţiunea Pian, constând în trei concerte cu orchestră, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijor Kensho Watanabe, va avea loc pe 18 septembrie, de la ora 18:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Biletele la marea Finală au fost epuizate, iar cei care nu au reuşit să achiziţioneze bilet au posibilitatea de a urmări transmisiunile live ale concertelor, pe site-ul Concursului (www.festivalenescu.ro) pe Radio România Cultural sau pe postul de televiziune TVR2.

Alexandra Segal reprezintă Israelul şi va interpreta în marea Finală Concertul nr. 3 în do major pentru pian şi orchestră op. 26 de Sergei Prokofiev. S-a născut la Kiev, în Ucraina, în 1995. A început să studieze pianul la vârsta de şase ani cu prof. Natalie Tolpygo. În prezent, studiază la Universitatea de Muzică şi Artele spectacolului din Graz cu prof. Milana Chernyavska. Alexandra Segal a susţinut concerte în Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Italia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, Letonia, Croaţia şi Ucraina, unele dintre ele fiind transmise în direct la radio şi televiziune. A câştigat premiul al III-lea la Concursul Internaţional de Muzică Medici (2021), premiul al III-lea la Concursul Internaţional de Muzică de la Chicago (2020), premiul I la Concursul Piano Forever (2017, Israel), premiul I la Concursul de Pian Arianne Katcz (2017), premiul I la Concursul Pnina Salzman pentru Tineri Pianişti (2017), premiul al III-lea la Concursul Internaţional de Pian de la Riga (2012), premiul I la Concursul Internaţional de Pian Crimean Spring (2010). A concertat ca solistă alături de Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestra Simfonică din Haifa, Orchestra de Cameră din Kiev, Orchestra Filarmonicii din Doneţk, Raanana Symphonette şi Orchestra Simfonică a Şcolii de Muzică Buchmann-Mehta, sub conducerea unor dirijori precum Vag Papian, Avi Ostrowsky, Yoav Talmi şi Guy Feder.

George Todică este român şi în Finală a ales să interpreteze Concertul nr. 4 în sol major pentru pian şi orchestră op. 58 de Ludwig van Beethoven. A obţinut Diploma de Artist la Colegiul Regal de Muzică din Londra în 2019, sub îndrumarea Normei Fisher, după ce a absolvit masterul la Conservatorul Regal din Scoţia în 2017, unde a studiat cu Norman Beedie şi Jonathan Plowright. Şi-a făcut debutul la Wigmore Hall în octombrie 2018, în calitate de Tillett Trust Young Artist. A obţinut premiul I la Royal Over-Seas League Keyboard Prize (2022), Norah Sande Award în Anglia, Concursul de Pian Stefano Marizza în Italia, Concursul de Pian din Moray, Scoţia, Festivalul Internaţional de la Llangollen; premiul al II-lea la Concursul Internaţional Piano Campus în Franţa şi premiul al III-lea la Concursul Internaţional de Pian de la Istanbul. În domeniul muzicii de cameră, George colaborează frecvent cu soprana Charlotte Hoather, alături de care a înregistrat 4 albume, şi face parte din Chloe Piano Trio, alături de violonista Maria Gîlicel şi de violoncelista Jobine Siekman. George Todică şi-a făcut debutul cu orchestra la vârsta de 14 ani, alături de Filarmonica Moldova din Iaşi şi a concertat ca solist cu Orchestra din New Edinburgh, Istanbul Orchestra’Sion, Orchestra Absolvenţilor de la Cambridge, Orchestra de Cameră a Conservatorului Regal din Scoţia, Orchestra din Cergy-Pontoise, Paris, Orchestra Learig şi Orchestra Stewart’s Melville College.

Chun Lam U este din Hong Kong (China), iar repertoriul ales de el pentru Finala Concursului Internaţional George Enescu, Secţiunea Pian este Concertul în la minor pentru pian şi orchestră op. 54 de Robert Schumann. S-a născut în 2002 şi în prezent studiază la Conservatorul Oberlin cu prof. Dang Thai Son. A început să studieze pianul la vârsta de 5 ani la Academia de Muzică GMC din Hong Kong (China), cu prof. Rizzo Chung. Printre realizările sale se numără premii la Concursul Internaţional de Pian pentru Tineret Steinway & Sons din China, Concursul Internaţional de Pian Chopin din Asia, Concursul Internaţional Mozart pentru Tineri Muzicieni de la Zhuhai, Concursul Internaţional de Pian de la Hanoi, Concursul de Pian Van Cliburn Junior şi Concursul Internaţional pentru Tineri Pianişti de la Ettlingen. Chun Lam a colaborat cu Salzburg Chamber Soloists, cu Orchestra Simfonică din Vietnam şi cu Orchestra Simfonică de Tineret din Hong Kong (China), sub conducerea dirijorilor Lavard Skou-Larsen şi David GĂłmez RamĂ­rez. A participat la cursuri de măiestrie susţinute de pianişti şi profesori renumiţi, precum Maria Joao Pires, Tamas Ungar, William Grant Nabore, Lee Kum-Sing, Antonio Pompa-Baldi, Angela Cheng sau Reiko Kikuchi.

Ediţia a XVIII-a a Concursului Internaţional George Enescu are loc la Bucureşti între 4 şi 18 septembrie. În acest an, Concursul Enescu marchează revenirea în sala de spectacol, după doi ani în care evenimentele culturale au fost nevoite să se reinventeze şi să se mute parţial sau total în online. Mesajul pe care Concursul Enescu îl transmite anul acesta este acela al redobândirii speranţei: Muzica speranţei | Music of Hope. La etapa online a Concursului s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din toată lumea. Dintre ei, 34 de artişti talentaţi au avut ocazia să urce pe scena Ateneului Român, între 4 şi 18 septembrie, în etapele de Semifinală şi Finală la cele trei secţiuni interpretative: vioară, violoncel şi pian. În cadrul Secţiunii de Compoziţie intră de asemenea în concurs 22 de lucrări camerale şi orchestrale, iar câştigătorii vor fi anunţati pe 18 septembrie în cadrul Finalei de Pian. La Sectiunea Compoziţie se acordă în total trei premii: muzică simfonică, muzică de cameră şi premiul pentru originalitate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati