Israelul permite accesul turiștilor vaccinați din România din 23 mai

Israelul a atins imunitatea de turmă în urma vaccinării masive și va permite accesul în țară începând cu data de 23 mai 2021 pentru toți turiștii români vaccinați. În prima etapă, va fi permis accesul în Israel doar grupurilor organizate.

Anuțul a fost făcut astăzi, 13 aprilie, de către ministrul turismului din Israel, Orit Farkash-Hacohen și a ministrului sănătății, Yuli Edelstein. Redeschiderea turistică a Israelului se va face treptat, începând cu data de 23 mai, când primele grupuri de turiști vor avea acces în Țara Sfântă. Călătorilor individuali li se va permite să intre în Israel în cea de-a doua etapă, scrie economica.net.

Toți vizitatorii vor putea intra în Israel în baza unui test PCR negativ și vor trebui să facă și un test serologic care să ateste existența anticorpilor în urma vaccinării.

Testul serologic pentru români va putea fi eliminat prin semnarea unui acord bilateral între Guvernul Israelului si Guvernul României, prin care Israelul să recunoască certificatul de vaccinare emis de autoritățile din România.

În acest sens, Guvernul Israelului a inițiat deja discuții cu partea românească și a trimis deja o propunere la care se așteaptă răspunsul oficial al Guvernului României. Astfel de tratate au fost semnate deja de Israel cu Grecia și Cipru.

Autoritățile de la Ierusalim vor oferi în zilele următoare mai multe informații despre întreg procesul de acces în Israel.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati