ISU București-Ilfov anunță o nouă etapă a programului de voluntariat „Salvator din pasiune”

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) desfăşoară, în perioada 13-25.11.2019, o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul instituţiei noastre.

Doritorii îşi pot depune dosarele de înscriere, de luni până vineri, în intervalul 08,00-16,00, la sediul ISUBIF situat în Calea 13 Septembrie nr. 135.

De la debutul programului şi până în prezent, peste 300 de voluntari, care au parcurs şedinţe de pregătire teoretică şi practică, urmate de susţinerea unor examene, îşi desfăşoară activitatea alături de pompierii profesionişti.

Aceştia fac parte din echipajul ambulanţelor SMURD şi participă, alături de paramedici, la intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat.

Detalii privind condiţiile de înscriere, dar şi cuprinsul dosarului de recrutare, pot fi obţinute accesând prima pagina a site-ului www.isubif.ro, secţiunea Vreau sa fiu voluntar (www.isubif.ro/local/voluntariat)

Solicitările privind înscrierea în programul de voluntariat „Salvator din pasiune”, vor fi transmise pe adresa de e-mail: contact@isubif.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati