NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

ITM Bucureşti a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcţiilor

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Bucureşti au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naţionale în domeniul construcţiilor.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, acţiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi verificarea respectării prevederilor legale privind cerinţele de securitate şi sănătate în muncă.

În total, au fost verificaţi 137 de agenţi economici, iar valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 5,015 milioane de lei.

Pe parcursul controalelor efectuate au fost identificate 139 de persoane care desfăşurau activităţi fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă, conform prevederilor din Codul muncii.

De asemenea, au fost dispuse patru măsuri de sistare a activităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati