ITM Bucureşti a dat amenzi de peste 600.000 lei pentru munca la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a dat amenzi de peste 600.000 lei, după ce a identificat 70 persoane care munceau ”la negru”, în urma unor controale în Capitală.

”Inspectorii de muncă, din cadrul Inspectoratulului Teritorial de Muncă Bucureşti, sub coordonarea şi îndrumarea directă a inspectorului şef dr. Ing. Constantin Bujor, în urma acţiunilor de control, având obiectiv prioritar identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, în perioada 11.04.2022 – 29.04.2022, au verificat peste 65 de agenţi economici.”, anunță instituția într-un comunicat de presă.

Astfel, au fost identificate un număr de 70 persoane care au declarat că nu au încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă, conform art. 16, alin.1 din legea nr. 53/2003 codul muncii, republicată, modificată şi completată.

Valoarea amenzilor aplicate a fost de 630.000 lei.

Controalele de acest gen se încadrează în strategia de acţiune a Inspectoratulului Teritorial de Muncă Bucureşti privind combaterea muncii nedeclarate, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati