ITM București a făcut peste 200 controale și a aplicat zeci de sancțiuni

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti au efectuat peste 200 controale la angajatori de pe raza municipiului Bucureşti, în scopul identificării muncii nedeclarate, precum şi al verificării modului de respectare a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Cu ocazia controalelor efectuate au fost identificate 23 persoane prestând activitate fără forme legale de angajare.

Totodată au fost aplicate un număr de 35 sancţiuni contravenţionale, având o valoarea a amenzilor de 538.300 lei.

Au fost verificate şi prevederile legale privind respectarea măsurilor stabilite şi dispuse prin acte normative privind protecţia împotriva SARS-COV-2, precum şi acordarea de facilităţi conform ordonanţa de urgenţă nr. 99 din anul 2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Acţiunile se încadrează în strategia de acţiune a ITM Bucureşti privind Combaterea Muncii nedeclarate, iar acţiunea desfăşurată s-a realizat cu respectarea tuturor măsurilor stabilite şi dispuse prin acte normative privind protecţia împotriva SARS-COV-2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati