Jandarmeria Capitalei anunță măsuri de ordine şi siguranţă publică la meciul dintre CFR Cluj – CSU Craiova

Sâmbătă, începând cu ora 20:00, pe Arena Naţională din Capitală, va avea loc partida de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi CSU Craiova, din cadrul Supercupei României.

Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

Conform art. 14 din actul normativ menţionat, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Având în vedere condiţiile speciale privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19, pentru a asista din tribune la acest meci de fotbal, trebuie respectate o serie de reguli impuse de organizator şi de legislaţia în vigoare:

– Suporterii vor avea acces pe stadion începând cu ora 18:00, pe baza biletelor puse la dispoziţie de organizator şi a documentelor de acces care confirmă respectarea regulilor sanitare şi epidemiologice (persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore). Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie să aibă asupra lui şi actul de identitate.

– Purtarea măştii de protecţie de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv.

– Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

– Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

– Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă.

– Sesizaţi orice element de dispozitiv cu eventualele probleme pe care le constataţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati