Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Jandarmeria Capitalei asigură săptămâna aceasta ordinea publică la manifestări aniversare, sportive şi de protest

Jandarmeria Capitalei a anunţat, luni, că săptămâna acesta va efectua misiuni pentru asigurarea ordinii publice la manifestări aniversare, sportive şi de protest.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, în intervalul orar 8,00 – 15,00, vor avea loc ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi „Zilei Unirii Principatelor Române”, organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Comandamentul Garnizoanei Bucureşti la Monumentul Ostaşului Necunoscut – Parcul Carol I şi Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza – Aleea Dealul Patriarhiei.

Tot marţi, între orele 11,00 – 16,00, vor fi organizate proteste de către Fundaţia Vatra Neamului în Piaţa Victoriei – alveola centrală şi Piaţa Universităţii – zona Statui, cu deplasare în marş pe traseul Piaţa Victoriei – bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – bd. Gheorghe Magheru – bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – bd. Regina Elisabeta – Piaţa Universităţii – zona Statui, iar miercuri, în intervalul orar 11,00 – 13,00, va avea loc un alt protest organizat de Federaţia Sanitas din România – la Ministerul Transporturilor.

De asemenea, jandarmii vor asigura ordinea la mai multe evenimente sportive, respectiv:

* marţi, începând cu ora 19,00, meciul de baschet masculin dintre echipele CSA Steaua Bucureşti şi CSM Constanţa, din cadrul Ligii Naţionale, la Sala Mihai Viteazul;

* joi, începând cu ora 18,00, meciul de volei masculin dintre echipele CSA Steaua Bucureşti şi Olympiakos Pireu (Grecia), din cadrul CEV Challenge Cup, la Sala Mihai Viteazul

* sâmbătă, începând cu ora 17,00, meciul amical de handbal masculin dintre echipele CSA Steaua Bucureşti şi CSM Constanţa, la Sala Apollo;

* duminică, începând cu ora 19,00, meciul de fotbal dintre echipele FC FCSB şi FC Farul Constanţa, din cadrul Superligii, pe Stadionul Arena Naţională.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati