Jandarmeria Capitalei, precizări despre violențele de la mitingul pro-Georgescu din fața BEC

În contextul forțării de către manifestanți a cordonului de jandarmi și a dispozitivului de panouri metalice, un jandarm a fost lovit cu un obiect contondent în casca de protecție, fiind în afara oricărui pericol, iar în acest moment aflându-se în deplasare către o unitate spitalicească pentru o evaluare de specialitate.

Făptuitorul urmează a fi identificat pentru întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, care se pedepsește cu închisoare de la 4 luni la 3 ani sau cu amendă.

În același context, o persoană de sex feminin a forțat în mod repetat dispozitivul de panouri metalice și, deși i s-a pus în vedere de mai multe ori de către jandarmi să renunțe la această acțiune și să își păstreze calmul, aceasta a continuat, motiv pentru care a fost extrasă din mulțime, urmând a fi sancționată contravențional cu amendă.

Încă o dată facem apel la calm și reiterăm faptul că aceste comportamente violente sunt foarte grave și pot avea consecințe asupra libertății persoanelor.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati