Jandarmeria, după ce protestatarii AUR au pătrus în curtea Parlamentului: Efectivele jandarmeriei nu au folosit forța sau mijloacele din dotare

Jandarmeria Română anunță, într-un comunicat, după ce protestatarii AUR au pătruns în curtea Parlamentului, că până în prezent nu a fost utilizată forța și nu s-a recurs la mijloacele din dotare.

Instituția face apel către patricipanții la protest să coopereze și să se îndrepte către ieșirea din Parlament.

”În legătură cu pătrunderea unor persoane în curtea Palatului Parlamentului, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

La acest moment, prin echipele noastre de dialog, îndrumăm persoanele să părăsească zona exterioară a instituției.

Până în prezent, efectivele jandarmeriei nu au folosit forța sau mijloacele din dotare.

Facem apel către participanți să coopereze cu jandarmii, să respecte îndrumările acestora și să se îndrepte către ieșirea din curtea instituției, prin zona indicată de forțele de ordine.”, potrivit unui comunicat de presă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati