Jandarmeria Română și Jandarmeria Franceză au planuri de colaborare pentru pregătirea în comun

O delegație franceză condusă de generalul de corp de armată André Petillot, Major General al Jandarmeriei Naționale Franceze, a efectuat joi o vizită de lucru la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde a fost întâmpinată de conducerea Jandarmeriei Române, în cadrul unei ceremonii militare.

În deschiderea activității, inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin Mastan, a adresat mulțumiri omologului său pentru prietenia strânsă pe care Jandarmeria Națională Franceză o manifestă față de Jandarmeria Română, apreciind colaborarea de tradiție dintre cele două instituții.

„Suntem onorați de această ocazie…Pe parcursul relațiilor interinstituționale am beneficiat de ajutorul Jandarmeriei Franceze, o contribuție esențială în dezvoltarea Jandarmeriei Române …Sunt convins că, pe viitor, vom reuși să dezvoltăm obiectivele pe care, de comun acord, le stabilim la nivel instituțional”, a spus acesta.

În cadrul discursului său, general de corp de armată Petillot a mulțumit pentru primirea la sediul Jandarmeriei Române, afirmând că „e important să consolidăm aceste legături, având în vedere și criza prin care trece Europa, iar eu cred că forța noastră unitară joacă un rol important în ceea ce privește pregătirea…Consider că facem parte din aceeași familie și de aici apare și necesitatea de a lucra și progresa împreună, să fim alături unii de alții în astfel de momente.”

În cadrul întrevederii au fost purtate discuții cu privire la colaborare în domeniul montan dintre Centrul de Pregătire al Jandarmeriei Naționale Franceze de la Chamonix și Centrul Montan al Jandarmeriei Române de la Sinaia, precum și înfrățirea dintre Centrul Național de Antrenament al Forțelor Jandarmeriei Naționale Franceze de la Saint-Astier și Centrul de Pregătire al Jandarmeriei Române de la Ochiuri, pentru pregătirea comună în domeniul ordinii publice a jandarmilor români, alături de omologii francezi. 

De asemenea, o altă temă de discuție a reprezenta-o cooperarea dintre Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei și Gruparea de Intervenție a Jandarmeriei Naționale Franceze. Cele două structuri au atribuții similare și sunt membre ale Grupului ATLAS, creat la nivelul Uniunii Europene, alături de cele mai prestigioase structuri militare și de poliție cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.

La întâlnire au fost prezenți și reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 

La finalul întâlnirii, general de corp de armată din Franța a fost invitat să semneze în Cartea de Onoare a Jandarmeriei Române.     

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati