Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, va avea, sâmbătă, o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, şi va vizita o şcoală publică din Bucureşti care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi, scrie digi24.ro.
Jill Biden a ajuns în România, vineri, la Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii americani şi ai NATO.
„Trupele noastre de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu continuă să răspundă apelului la datorie cu curaj, onoare și putere.
Eu și Joe ne rugăm pentru siguranța fiecătrui membru al armatei noastre care lucrează pentru pace alături de aliații noștri din NATO”, a scris Jill Biden după prima zi petrecută în România la baza militară americană din Constanța.
Vizita în România este parte a unei deplasări de patru zile pe care Prima Doamnă a SUA o efectuează în ţara noastră şi Slovacia pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni, conform Agerpres.
Soţia preşedintelui SUA a scris pe Twitter că scopul călătoriei sale în cele două state este de „a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin”.
„De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari”, a adăugat Jill Biden.
Prima Doamnă a Statelor Unite este însoţită în această călătorie de secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried. Din delegaţia care o va însoţi pe Jill Biden în România vor face parte, de asemenea, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 – 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein.