Johnson & Johnson amână distribuirea vaccinului său în Europa, după ce Statele Unite au oprit administrarea serului

Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson a informat marți că a „luat decizia de a întârzia distribuirea” în Europa a vaccinului său unidoză împotriva Covid-19, după decizia autorităților sanitare americane de a recomanda „o pauză” privind utilizarea acestui ser în Statele Unite, informează AFP.

Principalele agenții federale americane din domeniul sănătății publice au recomandat suspendarea acestui vaccin întrucât vor să investigheze cazurile a șase persoane care au dezvoltat tromboze grave după ce au primit acest vaccin în SUA, scrie Hotnews.ro.
Johnson & Johnson „studiază la rândul său aceste cazuri împreună cu autoritățile europene din domeniul sănătății”, a precizat compania într-un mesaj transmis AFP.

Primele doze de vaccin ar fi urmat să ajungă în România miercuri

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți că a fost definitivată procedura pentru vaccinarea cu serul Johnson&Johnson, fiind transmisă în teritoriu către direcţiile de sănătate publică.
Primele doze de vaccin de la Johnson&Johnson ar fi urmat să ajungă în România miercuri, însă începerea vaccinării cu Johnson&Johnson ar putea fi însă amânată, în așteptarea unor indicații privind siguranța vaccinului de la Agenția Europeană a Medicamentului.

„Așteptăm o precizare de la EMA privind datele de siguranță ale acestui vaccin. Nu ne forțează nimeni să începem vaccinarea cu acest tip de vaccin, avem capacitatea de stocare (…) Cred că în această săptămâna EMA va face o precizare privind datele de siguranță ale vaccinului Johnson & Johnson”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati