Judecătoare anchetată pentru avere nejustificată de aproape 6 milioane de euro

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cuantum total de 31.602.501 Lei în cazul a două persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

MAZILU GABRIELA – CRISTINA,

Judecător în cadrul Tribunalului București și fost Judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4

Diferență nejustificată în cuantum total de 30.388.515 Leiîn perioada exercitării funcției publice
NICOREȘTEANU IONUȚ – VICTOR,

Funcționar public cu statut special  în cadrul  Direcției Generale de Poliție a Municipiului București

Diferență nejustificată în cuantum total de 1.213.986  Lei, în perioada exercitării funcției publice

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către MAZILU GABRIELA – CRISTINA, și respectiv, NICOREȘTEANU IONUȚ – VICTOR, în perioada exercitării funcțiilor publice, se mai transmite în comunicat.

         Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

          Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati