Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, a afirmat, joi, că, în urma adoptării pachetului 2 de măsuri fiscale, municipalitatea ar urma să intre în reorganizare, iar mai multe departamente vor fi comasate.
‘Primăria Municipiului București va intra într-o reorganizare, cu siguranță. Sunt mai multe departamente care își vor pierde funcțiile de conducere, se vor comasa. Trebuie să vedem exact sub ce formă acest pachet 2 va fi votat și, în urma deciziilor pe care Guvernul le va lua, le vom implementa la nivel local. Deja există discuții și se fac mai multe scenarii care să intre cât mai repede în aplicare’, a declarat Judele, în cadrul unei conferințe de presă.
Printre instituțiile afectate se numără Poliția Locală, unde ar urma să fie eliminate 300 de locuri de muncă.
‘Vorbim cu siguranță despre Poliția Locală. Acolo înțeleg că sunt vreo 300 de locuri de muncă care vor dispărea. La nivel de Capitală, în acest moment, există o discuție, pentru că sectoarele au undeva la 20% să își micșoreze personalul, iar Municipiul București are undeva la 40%, ceea ce, din punctul nostru de vedere, evident, este o greșeală. Vom vedea dacă va fi reparată această greșeală. În funcție de deciziile pe care dânșii le vor lua, vom ști ce urmează să facem’, a precizat Lucian Judele.
Sursa: AGERPRES


