Julius Meinl Living anunță finalizarea achiziției Hotelului Ambasador din București, cu o suprafață de 12.600 m2. După un proces amplu de renovare, Hotelul Ambasador urmează să fie deschis sub numele de „The Julius Bucharest”, în anul 2027.
Hotelul Ambasador este o clădire emblematică în stil Art Deco din București, situată pe Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 10 și 10A, principalul bulevard nord-sud al orașului. Proprietatea a fost construită cu puțin timp înainte de cel de-al Doilea Război Mondial și a fost deschisă în 1939. Operațiunile hotelului au fost întrerupte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în primii ani de comunism. Cu toate acestea, în 1958, operațiunile hoteliere au fost reluate și au continuat de atunci.
Achiziția a fost realizată în două etape, astfel că, în prima etapă, Julius Meinl Living a achiziționat Ambasador SA, care deținea o jumătate din proprietate și care activa drept hotel. Ulterior, în cea de a doua etapă, Ambasador SA a achiziționat și cealaltă jumătate a proprietății, care era deținută separat.
În procesul de achiziție a proprietății Hotel Ambasador, Julius Meinl Living a fost asistat de o echipă de consultanți, printre care Daniel Țigănilă, Managing Partner al Special Properties (brokeraj), Kinstellar (juridic), TPA (financiar), Optim Project Management (dezvoltare).
Planuri de viitor pentru Hotel Ambasador
În vederea pregătirilor necesare pentru reamenajare, operațiunile hoteliere ale Ambasador SA au fost încheiate. Următorul pas implică obținerea autorizațiilor necesare pentru reabilitare. Ca parte a procesului de obținere a autorizațiilor, Julius Meinl Living va discuta cu autoritățile orașului București despre modalitățile optime de a integra numele „Ambasador” în proprietatea reamenajată.
Odată ce vor fi obținute autorizațiile necesare, reabilitarea va dura aproximativ doi ani.
Ulterior, The Julius Bucharest va păstra esența și caracterul clădirii existente. Astfel, o estimare presupune că hotelul va avea 158 de camere și apartamente de lux. Facilitățile și serviciile vor urma modelul deja stabilit cu succes de The Julius Prague, având în vedere inclusiv un magazin de produse alimentare și băuturi gourmet marca House of Julius Meinl.
La fel ca în cazul The Julius Prague, se intenționează ca The Julius Bucharest să fie certificat conform standardul LEED Gold. Acest indicator al acreditărilor de mediu va face din The Julius Bucharest una dintre cele mai sustenabile clădiri din România.
Prin transformarea Bulevardului General Gheorghe Magheru într-o destinație pentru oaspeți și pentru alți clienți, redeschiderea Hotelului Ambasador ca The Julius Bucharest va reprezenta un pas important în regenerarea acestei zone istorice din centrul Bucureștiului.
Julius Meinl Living PLC, prin intermediul companiilor parte din grup, achiziționează active imobiliare importante în capitalele politice și economice europene pentru a le dezvolta în proprietăți hoteliere de top. De principiu, acestea cuprind apartamente pe care grupul le operează ulterior („Julius Meinl Living”).
Cea mai emblematică proprietate a Julius Meinl Living este „The Julius Prague”. Acest hotel are o suprafață totală de 16.162m2 și dispune de 168 de camere și apartamente de lux, cu restaurant, cafenea, săli de ședință, spațiu de co-working și o sală de sport. În plus, hotelul conține și un magazin de alimente și băuturi gourmet marca House of Julius Meinl. De la deschidere, The Julius Prague a devenit unul dintre cele mai bine cotate hoteluri din Praga, dar și unul dintre hotelurile cu cele mai multe recenzii.
Julius Meinl Living este deținut în totalitate de familia Julius Meinl, care, în ultimii 162 de ani, și-a demonstrat expertiza și excelența în domeniul bunurilor de consum, dar și în ceea ce privește zona de retail și afaceri imobiliare.