Aproape 300.000 de lalele au înflorit pe spaţiile verzi din Sectorul 6, iar 265.000 dintre acestea au răsărit din bulbii de anul trecut, informează Primăria Sectorului 6 într-un comunicat de presă.
Totodată, 40.000 de fire de crăiţe vor fi împărţite asociaţiilor de proprietari, anunţă autoritatea locală.
„Primăvara, Sectorul 6 poate fi considerat o mică Olandă. Străzile şi parcurile devin o feerie de culori, datorită celor aproape 300.000 de lalele de toate formele şi soiurile. Alături de panseluţe, zambile, de ghiocei, de narcise şi de flori de nu mă uita, creează un tablou superb.
- Circa o jumătate de milion de plante, puse în pământ din toamnă, au înflorit în această perioadă. Alte sute de mii urmează să fie plantate pentru a ne bucura de ele în sezonul cald”, reiese din comunicatul primăriei.
Un număr de 265.000 de lalele au răsărit din bulbii de anul trecut. Aceştia au fost recuperaţi din pământ, păstraţi în serele ADPDU Sector 6 şi replantaţi în toamna lui 2023. Odată ce încep să se usuce frunzele, bulbii lor vor fi din nou extraşi din sol, puşi în lădiţe şi depozitaţi în camere răcoroase, ferite de căldură şi umiditate, până la toamnă, precizează sursa citată.
Cele mai multe lalele sunt în zona Preciziei (40.000), pe Bd. Drumul Taberei (100.000), în Parcul Crângaşi (43.000), la Lujerului (32.000), pe Bd. Iuliu Maniu (12.000) şi pe Calea Crângaşi (13.000).
„Pe lângă lalele, avem zeci de mii de părăluţe, panseluţe, floare de nu mă uita şi varză ornamentală. În total, ajungem la jumătate de milion de flori de primăvară. Din 15 mai, apar pe străzi: verbine, petunii, gazania, gura leului, begonii, cineralia, crizanteme, crăiţe şi multe alte minunăţii colorate şi parfumate. În total, 100.000 de fire. Toate sunt flori crescute în serele ADPDU Sector 6, pe care nu am dat niciun ban. Angajaţii au semănat, replicat şi îngrijit plantele încă din iarnă”, se menţionează în comunicat.
Totodată, de luni, 22 aprilie, asociaţiile de proprietari pot solicita răsaduri pentru curtea blocului.
40.000 de fire de crăiţe vor fi împărţite în total asociaţiilor de proprietari din Sectorul 6. Sunt oferite 400 de fire de asociaţie. Pentru comenzi, reprezentanţii asociaţiilor trebuie să trimită un e-mail la contact@adps6.ro sau să sune la 021 410 09 57, cu cel puţin 48 de ore înainte.
„Florile şi plantele în general sunt extrem de importante nu doar estetic, pentru a ne da o stare de spirit bună, ci şi pentru că îmbunătăţesc calitatea aerului. Iar Primăria Sectorului 6 a pus şi pune mare preţ pe acest aspect. În ultimii trei ani, au fost recuperate şi amenajate 40 de hectare de spaţiu verde şi au fost plantaţi 9.000 de copaci. Sute de zone mai mari sau mai mici din cartiere au fost amenajate după conceptul de ‘oraş-parc’, cu gazon, flori, copaci, băncuţe simple şi moderne, alei din marnă, prietenoase cu mediul”, informează administraţia locală.
Sursa foto: Primaria Sectorului 6