Jurnaliştii vor putea utiliza gratuit parcările publice din Capitală doar în baza solicitărilor prealabile

Jurnaliştii vor putea utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală, precum şi parcările aferente instituţiilor publice din subordinea Consiliului General al Capitalei doar pe baza unei solicitări prealabile adresate Direcţiei de Presă din cadrul PMB, potrivit agenției de presă Agerpres.

O hotărâre în acest sens, iniţiată de către viceprimarul general Stelian Bujduveanu, a fost aprobată în şedinţa de marţi a Consiliului General al Capitalei, cu 31 de voturi „pentru”, 17 abţineri şi 2 „împotrivă”.

Până acum, jurnaliştii puteau utiliza în mod gratuit parcările publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti doar pe baza legitimaţiei de serviciu.

„Se aprobă utilizarea gratuită de către jurnaliştii care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti a parcărilor publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti, precum şi a parcărilor aferente instituţiilor/serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe baza solicitării prealabile adresate Direcţiei de Presă din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, semnate şi ştampilate de redactorul-şef sau de directorul instituţiei de presă şi înregistrate la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti”, prevede hotărârea.

Solicitarea va include numărul maşinii şi va fi însoţită de o copie după certificatul de înmatriculare.

Pentru a beneficia de gratuitate, autoturismele utilizate de către jurnaliştii pentru care s-a aprobat solicitarea vor fi înregistrate în sistemul informatic al operatorului serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Capitalei.

Identificarea autoturismelor care beneficiază de gratuitate se va efectua de către Compania Parking, în baza înregistrărilor efectuate în sistemul electronic al operatorului.

Solicitările jurnaliştilor şi/sau redacţiilor pentru parcare gratuită se vor reînnoi la fiecare 12 luni.

„În contextul numeroaselor solicitări primite din partea Companiei Municipale Parking Bucureşti, în care se făcea referire la imposibilitatea de a verifica legalitatea utilizării gratuite a parcărilor de către jurnaliştii care beneficiază de această scutire, consider necesară şi oportună aprobarea modificării şi completării HCGMB 305/2016”, arată viceprimarul în referatul de aprobare.

În octombrie 2016, consilierii generali au aprobat o hotărâre în baza căreia jurnaliştii aveau acces gratuit, pe baza legitimaţiei, la programele/proiectele instituţiilor/serviciilor publice de cultură de interes local din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. De asemenea, tot pe baza legitimaţiei de serviciu, jurnaliştii puteau utiliza în mod gratuit parcările publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti, precum şi parcările aferente instituţiilor/ serviciilor publice de interes local din subordinea CGMB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati