Agenția Karpaten Turism a anunțat vineri că anul trecut a înregistrat vânzări de 70 de milioane de euro, mai mari decât în 2019, înainte de izbucnirea pandemiei când se putea călători fără restricții. Astfel, Karpaten a operat un număr record de chartere, 700 de zboruri, și a deservit peste 85.000 de clienți.
”Ȋn 2021, românii au vrut să călătorească, iar noi am făcut ce am știut mai bine – le-am oferit vacanțele mult visate, ȋn condiții de siguranță și confort. Am reușit asta printr-un efort comun și o muncă titanică a ȋntregii echipe. Nu am avut deloc predictibilitate, ȋn piață, dimpotrivă, țările treceau dintr-o zonă ȋn alta, restricțiile de acces se schimbau odată la câteva zile, astfel că am fost nevoiți să regândim și să reactualizăm constant planurile și strategiile. Timpul ne-a dovedit că am luat cele mai bune decizii pentru clienții noștri”, spune Alexandru Mărginean, General Manager la Karpaten Turism.
Din cele peste 700 de chartere operate, 150 au mers către destinații exotice, ȋn premieră națională, ȋn România: Maldive, Republica Dominicană, Kenya, Capul Verde și Madeira.
Cea mai vândută destinație din portofoliul Karpaten Turism a fost Egiptul, care a strâns mai mult de 35.000 turiști. Au fost peste 400 de zboruri, dintre care 100 doar în luna aprilie, din nouă orașe – București, Cluj, Timișoara, Iași, Oradea, Baia Mare, Suceava, Craiova și Bacău – către patru aeroporturi din Egipt.
Agenția ȋși propune să adauge 14 destinații charter noi
Pentru anul acesta, reprezentanții companiei au setat obiective ambițioase: să ajungă la o cifră de afaceri de 100 milioane de euro, la 125.000 de turiști, să organizeze 750 de croaziere și circuite.
Ȋn același timp, agenția ȋși propune să adauge 14 destinații charter noi, ȋn portofoliu, și să opereze 1.200 de zboruri.