NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Kaufland a deschis o zonă Beauty cu peste 600 de produse noi. Ce servicii de înfrumusețare pot găsi clienții în București

Kaufland România a lansat un nou concept de drogherie și înfrumusețare, cu peste 600 de produse noi și servicii dedicate îngrijirii personale. Proiectul-pilot, denumit Beauty Zone, a fost amenajat în magazinul de pe strada Barbu Văcărescu din București și reunește aproximativ 4.000 de articole, de la produse de machiaj și cosmetice coreene până la parfumuri arăbești.

Noul spațiu este organizat în zone tematice, dedicate tendințelor din industria frumuseții și diferitelor rutine de îngrijire. Clienții pot descoperi produse recent introduse în sortiment, măști pentru ten, cosmetice inspirate de rutina coreeană și articole pentru machiaj și îngrijirea pielii.

kaufland bevola oglinda scaled

Oglindă inteligentă, lecții de automachiaj și servicii pentru unghii

Beauty Zone include și servicii prin care clienții pot testa produse și pot primi recomandări pentru îngrijirea personală.

Printre facilități se numără AI Beauty Mirror, o oglindă inteligentă care analizează tenul și oferă recomandări cosmetice personalizate. La Nail Bar sunt disponibile sesiuni rapide de manichiură și îngrijire a unghiilor, iar în zona de make-up, clienții pot participa la lecții de automachiaj de 15 minute.

Specialiștii oferă și consiliere pentru îngrijirea tenului, folosind produse din sortimentul Kaufland.

Serviciile de manichiură și make-up sunt disponibile de luni până sâmbătă, între orele 12:00 și 16:00, în zile dedicate fiecărei activități. Accesul se face prin cupoane din aplicația Kaufland Card XTRA, din secțiunea „Beneficii XTRA – Cupoane XTRA”, pentru activarea cărora sunt necesare puncte XTRA.

Produse coreene, parfumuri arăbești și branduri de make-up

Noul concept include zone dedicate mai multor categorii de produse. În spațiul „Korean Beauty” sunt reunite cosmetice și rutine inspirate de îngrijirea coreeană, în timp ce zona „Trend” prezintă produse asociate celor mai noi tendințe din domeniu.

Clienții pot găsi și parfumuri arăbești, precum și produse de machiaj de la branduri precum Essence, Catrice, Avon și Rimmel.

Marca proprie Bevola beneficiază de un spațiu de prezentare separat, iar portofoliul acesteia urmează să fie extins până în noiembrie.

kaufland bevola scaled

Potrivit lui Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs la Kaufland România, noul concept urmărește să reunească într-un singur loc produsele de uz zilnic și o ofertă diversificată pentru îngrijirea personală, completată de servicii și recomandări.

Studiu: trei din patru femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii

Lansarea Beauty Zone vine în contextul interesului pentru produsele de îngrijire personală. Un studiu realizat de Kaufland România, în parteneriat cu iZi Data, arată că trei din patru femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii, iar mai mult de jumătate dintre acestea folosesc și produse cu protecție solară.

Cercetarea arată că 62% dintre femeile chestionate consideră hipermarketul un loc convenabil pentru a face mai multe cumpărături într-o singură vizită.

În alegerea produselor de îngrijire și înfrumusețare, cele mai importante criterii sunt potrivirea cu tipul de piele sau păr, menționată de 50% dintre respondente, eficiența, indicată de 49%, și raportul calitate-preț, ales de 48%. Brandul contează pentru 16% dintre participante.

În rândul generației Z, cosmeticele coreene se află printre preferințele importante: 40% dintre respondenții care au exprimat o preferință privind originea produselor le-au ales pe acestea. Totodată, 73% dintre respondenții din această generație au auzit de produsele de tip „dupe”, alternative mai accesibile la produse premium, care promit beneficii sau experiențe de utilizare similare.

Studiul a fost realizat online, în perioada 25–27 septembrie 2026, pe un eșantion de 663 de persoane. Datele despre femei se bazează pe răspunsurile a 445 de participante din mediul urban, cu vârsta de peste 18 ani, iar analiza privind generația Z include 91 de respondenți.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati