Kaufland România lansează, în perioada 29 noiembrie – 5 decembrie, campania specială de Moș Nicolae, care aduce reduceri de 50% la toată gama de jucării, disponibile în toate magazinele din țară, în limita stocurilor.
Prin această inițiativă, Kaufland sprijină părinții în alegerea cadourilor potrivite pentru cei mici, oferind opțiuni accesibile, fără presiune asupra bugetului familiei.
Reducerea de 50% se aplică la întreaga gamă de jucării, pentru toate vârstele, și este acordată direct la casele de marcat, pornind de la prețul afișat la raft, transmite compania.
Gama Kidland®, marca proprie de jucării Kaufland, rămâne un element central al ofertei. Concepute pentru a sprijini dezvoltarea copiilor prin joacă, produsele Kidland® sunt realizate responsabil, în acord cu principiile sustenabilității și protecției mediului.
Varietatea de jucării pentru toate vârstele este concepută să contribuie la dezvoltarea motricității și a percepției, stimulând creativitatea și curiozitatea copiilor printr-un design atent la culori, forme și materiale.
Această inițiativă continuă angajamentul Kaufland de a oferi clienților soluții accesibile și produse de calitate la prețuri competitive.


