Kaufland România lansează Kari Era, un avatar AI de orientare profesională dedicat celor tineri, care este dezvoltat în parteneriat cu Digital Nation, a anunţat, joi, retailerul printr-un comunicat.
Evenimentul de lansare a avut loc miercuri la Bucureşti şi a reunit studenţi, media, invitaţi speciali, precum şi reprezentanţi ai companiei, într-un format interactiv, construit în jurul provocărilor reale ale tinerilor aflaţi la început de carieră.
Proiectul porneşte de la o realitate confirmată chiar de tineri, în urma unui studiu dedicat: începutul de carieră este tot mai dificil într-o piaţă a muncii aflată în continuă transformare.
Mulţi se confruntă cu un decalaj între pregătirea academică şi cerinţele reale ale angajatorilor, cu procese de recrutare în schimbare şi cu dificultatea de a identifica oportunităţi care li se potrivesc cu adevărat, atât din perspectiva intereselor, cât şi a competenţelor.
Conform datelor retailerului, începutul de carieră rămâne un proces marcat de incertitudine şi lipsă de direcţie pentru mulţi tineri. Doar 37% declară că se simt confortabil atunci când îşi caută un loc de muncă, în timp ce aproape 4 din 10 se simt nesiguri în acest proces. Principala barieră este lipsa experienţei, menţionată de 63% dintre respondenţi, urmată de percepţia că educaţia nu este suficient aliniată la cerinţele actuale ale pieţei muncii (50%).
„Datele din studiul nostru arată că tinerii sunt pregătiţi să intre pe piaţa muncii, dar au nevoie de mai multă claritate pentru a face alegeri informate încă de la început. Pentru noi, acest lucru a însemnat să regândim modul în care oferim sprijin: atât prin roluri disponibile, cât şi printr-un instrument care poate răspunde concret întrebărilor pe care tinerii le au în fiecare etapă, de la ‘ce mi se potriveşte?’ până la ‘care sunt paşii următori?’. Prin Kari Era, ne-am propus să aducem mai aproape acest tip de îndrumare, într-un format accesibil, adaptat modului în care tinerii interacţionează astăzi şi care le oferă răspunsuri relevante, în timp real. Ne dorim ca această iniţiativă să contribuie la decizii mai bine informate şi la un început de carieră mai clar, bazat pe alegeri bine fundamentate”, a declarat Estera Anghelescu, director Recrutare şi Employer Branding, Kaufland România, citată în comunicat.
În acelaşi timp, aproape o treime dintre tinerii de 18-19 ani spun că nu ştiu de unde să înceapă, iar mulţi resimt lipsa informaţiilor relevante şi a unor paşi concreţi de urmat. În acest context, tot mai mulţi apelează la soluţii digitale: 21% folosesc deja instrumente bazate pe inteligenţă artificială pentru orientare profesională, însă tinerii au nevoie în continuare de răspunsuri relevante pentru situaţia lor şi de îndrumări clare despre ce au de făcut mai departe.
Pe de altă parte, studiul indică şi o deschidere clară către soluţii inovatoare: 71% dintre respondenţi consideră conceptul Kari Era inovator, iar 63% spun că ar folosi un astfel de mentor în parcursul lor profesional, ceea ce confirmă nevoia reală pentru instrumente digitale relevante şi adaptate contextului actual al pieţei muncii.
Spre deosebire de instrumentele clasice de căutare a joburilor, Kari nu funcţionează ca o platformă de recrutare sau un instrument care oferă răspunsuri standard, ci ca un mentor digital specializat în orientare profesională pentru tineri. Kari pune întrebările potrivite pentru a înţelege profilul, motivaţiile şi contextul fiecărui utilizator, iar abia apoi oferă recomandări personalizate şi uşor de pus în practică.
Conform studiului iZi Data, tinerii îşi doresc de la un mentor AI informaţii despre salarii şi piaţa muncii (92%), recomandări de joburi potrivite (91%) şi feedback personalizat pe CV (84%), dar şi un ton prietenos şi empatic (82%). Kari răspunde acestor aşteptări printr-o abordare umană, adaptată fiecărei persoane.
Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu Digital Nation, organizaţie specializată în educaţie digitală şi integrarea tehnologiei în procese de învăţare şi dezvoltare profesională.
„Kari Era nu este un simplu experiment de AI, ci un instrument construit pentru a-i ajuta pe tineri să îşi găsească mai uşor direcţia. Un exemplu concret este cel al unei studente de 22 de ani, care preda pian copiilor în mod voluntar, fără să considere că această experienţă contează profesional. În urma conversaţiei cu Kari, a descoperit că abilităţi precum răbdarea, structura unei lecţii sau comunicarea unu-la-unu sunt relevante pentru angajatori”, a declarat Paul Apostol, fondator Digital Nation.
Kari este disponibilă prin WhatsApp, într-o interacţiune simplă şi directă. Kaufland a integrat avatarul şi în cabine digitale amplasate în universităţile din principalele centre universitare: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Sibiu, Alba Iulia şi Craiova. Studenţii pot începe conversaţia în cadrul cabinei şi o pot continua ulterior pe propriul telefon, primind recomandări concrete pentru următorii paşi în carieră.
Lansarea a fost susţinută de un studiu realizat pe un eşantion de 1.967 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18-27 ani împreună cu iZi Data, care arată că începutul de carieră rămâne una dintre cele mai dificile etape din parcursul profesional. Perioada de colectare: 15 decembrie 2025 – 20 ianuarie 2026.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în opt ţări, peste 157.000 de angajaţi şi o reţea de peste 190 de magazine în România.


