Kaufland România se alătură Adăpostului Speranța: peste 500 porții de mâncare, gătite pentru câinii din adăpost

Kaufland România se alătură Fundației Adăpostul Speranța, pentru ajutorarea câinilor fără stăpân și susținerea adopțiilor responsabile.

  • Mai multe echipe de voluntari au gătit, joi, 27 iunie, peste 500 porții de mâncare la o nouă ediție „Tocăniță pentru toți Bobiță”, la care a participat și Andi Moisescu.

Evenimentul a fost deschis publicului larg, iar cei prezenți și-au dedicat câteva ore pentru voluntariat în folosul animalelor și au putut adopta fizic sau de la distanță un prieten pe viață. Prin seria „Tocăniță pentru toți Bobiță” sunt promovate adopțiile și o societate prietenoasă cu animalele de companie.

Voluntarii Kaufland România au gătit pentru cele 500 de suflete din adăpost, au participat la o sesiune de dresaj cu câini reabilitați prin programul Mesagerii Speranței și au interacționat cu câinii paraplegici, care au nevoie de afecțiune.

„Împreună cu cei care se alătură cauzei noastre, umplem bolurile câinilor nu doar cu hrană, ci și cu speranță. Le mulțumim celor de la Kaufland pentru noul parteneriat, prin care vom putea să facem mai mult bine. Le mulțumim tuturor voluntarilor care ne trec pragul la evenimentele noastre, iar această Tocăniță a fost una specială pentru că l-am avut alături de noi pe Andi Moisescu. Timpul petrecut în compania câinilor din adăpost este benefic atât pentru ei, deoarece sunt socializați și devin mai ușor de adoptat, cât și pentru vizitatorii noștri, care primesc în schimb multă energie”, a declarat Anca Tomescu, reprezentant Adăpostul Speranța.

Kaufland va rămâne alături de adăpost atât prin donații de hrană pentru cele 500 de suflete de la Speranța, cât și prin susținerea programului Mesagerii Speranței.

  • Prin acest program, câini care au suferit diferite traume ajung să fie reabilitați și să devină la rândul lor câini de terapie, dar și mesageri ai programelor de educație pentru copii sau membri de seamă ai familiilor care îi adoptă.

„Noi, la Kaufland, credem că implicarea face diferența și demonstrăm asta prin sute de proiecte ce produc o schimbare în bine în viețile celor mai vulnerabili din societate. Acest nou parteneriat cu Adăpostul Speranța se aliniază cu misiunea noastră și contribuie la o societate sănătoasă, în care fiecare viață contează”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Pentru pregătirea celor 500 de porții s-au folosit produse Carinura, noul brand Kaufland de hrană pentru animale de companie, ce include o gamă largă de variante de mâncare de înaltă calitate, la un preț foarte bun. Gama Carinura include diverse variante de alimente uscate și umede, precum și gustări premium.

La Adăpostul Speranța sunt găzduiți câini salvați de pe străzi, unii dintre ei cu vârste de peste 20 de ani sau paraplegici cu nevoi speciale. Odată salvați, sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a adăpostului. Câinii au parte de un mediu prietenos, cu acces la locuri de joacă, la spa și la alte facilități din adăpost, până când este găsită o familie potrivită pentru fiecare.

Dincolo de o masă caldă, câinii din Adăpostul Speranța au nevoie de familii. Mai multe detalii despre adopție, inclusiv adopția de la distanță, voluntariat sau alte forme prin care îi poți susține, pe www.adapostulsperanta.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati