Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor anunţă că două noi ministere vor fi înfiinţate, unul pentru turism şi antreprenoriat, iar celălalt pentru familie şi tineret.
Kelemen Hunor a afirmat duminică, la finalul negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare, că s-a decis înfiinţarea a două noi ministere unul al turismului şi antreprenoriatului şi un minister al familiei şi al tineretului.
„Avem acordul politic pentru funcţionarea coaliţiei, deci totul este pregătit, majoritatea, program de guvernare, structură de guvern pentru a exista un guvern începând de joi, cum se vor numi exact nu ştiu, dar va fi ministerul turismului şi antreprenoriatului, aşa am stabilit, dar s-ar putea să fie o schimbare de ordine, vom vedea, şi ministerul familiei şi tineretului, în mare aşa am stabilit. Şi aici s-ar putea să intervină o schimbare, dar important este că un minister nou se creează în zona economică mai ales pentru IMM-uri şi pentru turism, două sectoare importante, şi un minister se creează pe partea socială, familie şi tineret.
Kelemen Hunor anunţă înfiinţarea a două noi ministere
Tinerii au cerut să fie scoşi de la sport fiindcă e mai bine, aşa au crezut ei, şi noi am acceptat acest lucru şi oricum, dacă e să vorbim de sprijinirea familiilor, atunci tinerii mai degrabă intră acolo decât la sport. Avem probleme demografice la care trebuie să găsim politici publice care dau rezultate pe termen lung, nu de la un an la altul, şi de aceea noi am iniţiat, am susţinut, susţinem în continuare un minister al familiei, fiindcă altfel nu ai cum să rezolvi problema demografiei”, a declarat liderul UDMR duminică după amiază, notează news.ro.
Acesta a menţionat că nu au fost stabilite încă denumirile celor două ministere, precizând că UDMR susţine înfiinţarea acestora.