Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Digi24 că tragedia din Rahova, unde un bloc a fost distrus de o explozie de gaz, a fost cauzată de „o neglijență gravă” și că statul trebuie să intervină, inclusiv prin modificarea legislației, pentru a le permite locatarilor să redevină proprietari.
- „Oamenii nu au nicio vină că și-au pierdut locuințele. Este o tragedie umană enormă, dincolo de pierderea proprietății au fost și decese. Statul trebuie să intervină, iar firmele care au greșit trebuie să plătească. Au profituri mari și au de unde”, a mai spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor a subliniat și importanța asigurărilor de locuință, spunând că prea puțini români plătesc polițele minime care ar putea acoperi astfel de daune.


