Klaus Iohannis a numit-o pe Ligia Deca la Educație. Noul ministru depune azi jurământul

Biroul Politic Național al PNL a decis, luni, prin vot, ca Ligia Deca să fie propusă ministru al Educației, în locul lui Sorin Cîmpeanu. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea ei în funcție, scrie digi24.ro.

„Mulțumesc membrilor PNL. PNL și-a asumat încă de la început proiectul „România Educată”. Încrederea primită este o misiune în acest sens. Vreau să duc la bun sfârșit ceea ce colegii mei au început. Vom operaționa România Educată în literă și în spirit. Avem nevoie de o viziune profundă”, a declarat Ligia Deca, după nominalizare.

Premierul Nicolae Ciucă a spus că Ligia Deca „este în măsură să poată să continue și să respecte calendarul de dezbatere și aprobare” a legilor educației.

„Astăzi, în ședința BPN, am venit cu propunerea ca doamna Ligia Decă să fie propunerea PNL pentru funcția de ministru al Educației. Dânsa, fiind o persoană care a lucrat și a participat la procesul de elaborare a legilor educației, este în măsură să poată să continue și să respecte calendarul de dezbatere și aprobare, urmând ca până la finele lunii octombrie să fie trimis Parlamentului pentru dezbatere”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

După vot, propunerea PNL va fi comunicată și liderilor coaliției PSD-UDMR, apoi va fi trimisă de premier președintelui Klaus Iohannis, care va semna decretul de numire. Ligia Deca (40 de ani) este consilier prezidențial la Departamentul Educație și Cercetare, potrivit Administrației Prezidenițale.

Ea este doctor în științe politice (Universitatea din Luxemburg, 2016) și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area.  În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).

În prezent, interimatul la Ministerul Educației este asigurat de Sebastian Burduja, ministrul Cecetării, Inovării și Digitalizării, în urma demisiei lui Sorin Cîmpeanu. Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației joi seară, în urma acuzațiilor de plagiat al unor cursuri universitare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati