Klaus Iohannis: Creşterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%

Creşterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%, comparativ cu ţările din regiune şi cu Uniunea Europeană, deşi traversăm vremuri complicate, a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis în mesajul adresat cu ocazia celei de-a celei de-a XXX-a ediţii a Galei Topul Naţional al Firmelor, organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Mesajul preşedintelui României a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale.

„Traversăm vremuri complicate, profund marcate de incertitudine pe fondul crizelor din ultimii ani. Totodată, războiul de la graniţele noastre, dar şi alte conflicte militare izbucnite recent au un impact profund asupra nevoii de securitate şi de predictibilitate pentru economiile tuturor ţărilor. Creşterea economică globală a încetinit anul acesta, cu un ritm mai pronunţat în cazul economiilor dezvoltate. Acum, în contextul evoluţiilor tragice din Orientul Mijlociu şi pe fondul amplificării tensiunilor, a polarizării şi a extremismului, perspectivele economice se deteriorează suplimentar, inclusiv în zona europeană. Comparativ cu ţările din regiune şi cu Uniunea Europeană, creşterea economică a României va rămâne în 2023 una ridicată, de peste 2%. Această dinamică se datorează, într-o măsură semnificativă, şi capacităţii de adaptare a mediului de afaceri în raport cu dificultăţile majore din vremea pandemiei, cu criza energetică, blocajele în lanţurile de aprovizionare şi scumpirea materiilor prime”, a precizat preşedintele în mesajul său.

Şeful statului a subliniat că perioada post-pandemie a adus multiple schimbări în funcţionarea afacerilor şi în majoritatea sectoarelor economiei, însă companiile de top şi-au consolidat cifrele de afaceri şi profiturile „în ciuda tuturor acestor provocări”.

„O treime dintre cele mai performante companii sunt cele din industrie, urmate de companiile din sectorul serviciilor. Serviciile rămân principalul motor al creşterii economice, cu un avans al cifrei de afaceri de 7,5% faţă de anul 2022. În industrie, însă, producţia a continuat să scadă, declinul industrial depăşind 5% pe primele opt luni ale anului, pe fondul diminuării cererii interne, dar şi a activităţii industriale în economiile europene”, a afirmat, în mesaj, Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, în planul schimburilor externe, România continuă să înregistreze deficite comerciale problematice, precum cele din industria chimică, deşi deficitul balanţei comerciale se reduce consistent pe fondul încetinirii consumului.

„Anul trecut, de exemplu, România a importat produse chimice de peste 18 miliarde de euro, la exporturi de doar 4,5 miliarde de euro, deficitul comercial pentru aceste produse depăşind cu 26% nivelul din 2021. De aici şi nevoia unor abordări proactive în privinţa perspectivelor de dezvoltare a industriei naţionale”, a mai transmis preşedintele Iohannis.

Pe de altă parte, şeful statului a arătat că nu trebuie neglijate investiţiile în inovare şi integrarea progresului tehnologic, pentru că aceste investiţii oferă României premisele unei tranziţii echilibrate la economia viitorului, dar şi o bază solidă de consolidare a competitivităţii afacerilor.

„România are nevoie de o politică fiscală coerentă, capabilă să susţină performanţa economică, stabilitatea financiară şi să atragă în continuare investiţii străine productive. Numai aşa putem valorifica pe deplin potenţialul economic al ţării noastre”, a transmis Iohannis.

El a menţionat că înţelege îngrijorările mediului de afaceri privind pachetul de măsuri fiscale recent adoptat şi a dat asigurări că acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări, „acestea nu vor întârzia să apară” .

„Înţeleg îngrijorările dumneavoastră privind pachetul de măsuri fiscale recent adoptat. Cunosc, deopotrivă, punctele sensibile şi avantajele aduse de aceste măsuri, în condiţiile în care nevoia de consolidare a finanţelor publice este una reală, profundă şi structurală. Totodată, sunt convins că, acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări ale măsurilor, acestea nu vor întârzia să apară. Creşterea economică, atractivitatea investiţională şi buna funcţionare a pieţelor trebuie să rămână priorităţi esenţiale pentru România”, a afirmat preşedintele în mesaj
În opinia sa, România şi-a redefinit identitatea în plan extern în ultimii ani, prin creşterea puternică a profilului său regional şi european, iar internaţionalizarea afacerilor româneşti şi rezultatele obţinute pe anumite pieţe sunt indicii ale competitivităţii mediului nostru economic.

„Am încredere că veţi continua să rămâneţi implicaţi şi deschişi dialogului cu decidenţii politici. România va creşte sustenabil numai printr-un astfel de parteneriat”, a adăugat el.

Ioahnnis a mai transmis că în anii următori, performanţele economice se bazează, în mod decisiv, pe contribuţia unei absorbţii ridicate a fondurilor europene, iar cele mai multe apeluri de proiecte au fost programate în perioada anilor 2023-2024.

„Din păcate, ne confruntăm cu unele întârzieri în utilizarea acestor fonduri. Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă întâmpină anumite dificultăţi, iar programele operaţionale au şi ele întârzieri. De aceea sunt necesare eforturi sporite pentru accelerarea procedurilor, pentru obţinerea şi utilizarea finanţărilor. Încurajez autorităţile să se concentreze cu prioritate pe facilitarea accesării fondurilor europene”, a menţionat Iohannnis.

Nu în ultimul rând, şeful statului a afirmat că „indiferent de context sau de situaţie”, cele mai bune soluţii vin întotdeauna din „colaborare şi parteneriat” .

” Dumneavoastră, reprezentanţii mediului de afaceri, puteţi contribui la identificarea şi reducerea barierelor birocratice specifice. Rămân un susţinător al dialogului dintre stat şi mediul de afaceri, ca instrument al bunei guvernări. Indiferent de context sau de situaţie, experienţa a demonstrat că cele mai bune soluţii vin întotdeauna din colaborare şi parteneriat. Salut, încă o dată, performanţele în afaceri, reflectate şi de ediţia din acest an a Topului Naţional al Firmelor”, a subliniat preşedintele.

Şeful statului a transmis, în mesajul său, felicitări Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru consecvenţa cu care promovează, prin Topul Naţional al Firmelor, „excelenţa în afaceri şi performanţele remarcabile din economia noastră”.

De asemenea, el a felicitat şi comunitatea de afaceri din România, pentru „rezultatele obţinute şi rezilienţa dovedită”, mai ales că acestea au fost obţinute „într-un context economic deloc facil, impredictibil în plan regional, dar şi global”.

Gala Topului Naţional al Firmelor 2023 are loc, joi seara, în cadrul Centrului Expoziţional Romexpo.

Cifra de afaceri a companiilor clasate pe primele zece locuri a Topului Naţional al Firmelor (TNF) 2023 este de aproape 280 de miliarde de euro, iar profitul de exploatare însumează circa 27 de miliarde de euro, conform datelor publicate, joi, de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). Topul Naţional al Firmelor 2023 prezintă cele mai performante companii din şapte domenii de activitate: Industrie, Servicii, Comerţ, Turism, Cercetare-Dezvoltare & High-Tech, Agricultură, Silvicultură şi Pescuit, şi Construcţii.

Sursa AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati