Președintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia oficială organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București, unde a susținut un discurs, fără public, transmis de televiziuni și pe internet.
Șeful statului a menționat pandemia de COVID-19, efortul celor din prima linie și izbânda poporului român chiar și în timpul războaielor.
Principalele declarații:
Dragi români, în această piață martoră atâtor sărbători, azi suntem mult mai puțini ca de obicei. În acest cadru în care ne aflăm acum, vegheați de Arcul de Triumf, urez La Mulți Ani românilor, oriunde s-ar afla ei, sănătate și optimism!
Niciodată nu am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare. Pandemia care ne-a afectat ne obligă să marcăm Ziua Națională altfel decât de obicei, ne vedem mai rar și simțim lipsa interacțiunii cu cei dragi.
Istoria României nu se aseamănă cu un marș triumfal. De multe ori, existența statului a fost amenințată. Bunicii noștri s-au confruntat cu cele mai întunecate regimuri politice. Arcul de Triumf ne spune că izbânda vine când idealurile sunt înalte.
Suntem datori să păstrăm bunurile de cel mai mare preț – unitatea, independența, și să ne cinstim eroii.
Eroii patrioți au demni urmași în prezent. Vreau să le dedicăm lor această zi. În acest an, în contextul pandemiei, foarte mulți români s-au aflat în prima linie, luptând pentru sănătatea semenilor. Efortul lor este uriaș. Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, către personalul medical, dar și către victimele virusului ucigaș și familiile lor.
Vă mulțumesc pentru altruismul vostru, pentru că va părăsiți zi de zi căminele pentru a merge în spitale să salvați vieți! Ne vom aminti de tributul greu plătit de medici și îl vom cinsti mereu.
Felicit societatea civilă, pentru mobilizarea exemplară si răspunsul promt.
Fiecare epocă are momentul său culminat și fiecare generație are eroii săi. Sunt convins că în viitor, copiii de azi își vor aminti de eforturile celor de azi. Vor putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestor provocări.
Este nevoie de implicarea tuturor. Scopul nostru este să depășim această perioadă plină de provocări. Sunt sigur că, împreună, cu energie și responsabilitate, ne vom apropia cu fiecare zi de o revenire la o România normală.
Depinde de noi ca tinerele generații să trăiască în pace, sănătate și stabilitate. Nu trebuie să ne temem de viitor. Viitorul îl construim împreună. Sunt sigur că și de această dată vom reuși. Când pandemia va fi depășită, ne vom întâlni din nou, vom fi împreună.
Tot uniți vom învinge!
La Mulți Ani România, La Mulți Ani dragi români! Vă doresc multă sănătate!