Klaus Iohannis: „Investim şi contribuim la rezilienţa instituţională africană”

1
285
sursa foto: www.presidency.rp

România va rămâne alături de partenerii săi, inclusiv din Africa, a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal.

„Investim şi contribuim la rezilienţa instituţională africană, la menţinerea păcii şi la consolidarea capacităţilor instituţionale ale statelor africane. Identificarea de soluţii durabile şi eficiente în beneficiul tuturor reprezintă singurul mod pentru dezvoltare durabilă”, a afirmat preşedintele.

Potrivit acestuia, ONU are un rol major, central şi în domeniul sprijinirii implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

„Coordonarea şi eficienţa sistemului ONU sunt esenţiale, iar România se implică şi susţine eforturile continue în acest sens”, a arătat Klaus Iohannis.

El a subliniat că inaugurarea Casei ONU la Dakar vine în sprijinul consolidării acţiunilor organizaţiei mondiale la nivel regional.

„Sunt convins că aducerea ‘sub acelaşi acoperiş’, în frumoasa dumneavoastră capitală, a unui număr însemnat de fonduri, programe şi agenţii specializate din Sistemul ONU va contribui la reconfirmarea succesului abordării coordonate şi coerente. Astfel, Senegalul, care întregeşte în mod fericit familia ţărilor gazde ale Caselor ONU, îşi reconfirmă, o dată în plus, tradiţia îndelungată şi substanţială de susţinere şi implicare activă în diplomaţia multilaterală”, a mai transmis şeful statului.

Iohannis a remarcat că Senegalul are „o îndelungată şi apreciată implicare nu doar la nivelul ONU, ci şi în cadrul Francofoniei”.

Sursa: AGERPRES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.