Klaus Iohannis: Nu a existat nicio piesă şi nicio dronă care a ajuns în România / Am avut chiar astăzi atacuri la 800 de metri de graniţă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Cincu, că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România.

  • ”Avem control total asupra spaţiului nostru naţional, însă da, suntem îngrijoraţi, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească, a mai spus şeful statului. ”Am avut chiar astăzi atacuri la 800 de metri de graniţa noastră”, a mai spus preşedintele.

”Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă, şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spaţiului nostru naţional. Am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia. Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Însă da, suntem îngrijoraţi fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească”, a spus preşedintele, potrivit news.ro.

Şeful statului a mai spus că a fost informat de ministrul Apărării privind astfel de atacuri.

  • ”Am avut chiar astăzi atacuri care au fost verificate la 800 de metri de graniţa noastră. Deci foarte, foarte aproape. Suntem însă alerţi, suntem, alerţi şi suntem în cadrul NATO foarte bine apăraţi. Pot să spun ce am mai spus, România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din istoria noastră”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko, a declarat luni că una dintre dronele folosite de ruşi în atacul din cursul nopţii asupra portului ucrainean de la Dunăre Izmail ar fi căzut pe teritoriul României.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a infirmat ”în mod categoric informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o aşa-zisă situaţie apărută în cursul nopţii de 3 spre 4 septembrie, în care drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional al României”.

El a afirmat că Ministerul Apărării a monitorizat situaţia şi că ”în niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federaţia Rusă nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”. Şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, susţine însă că are dovezi fotografice şi a sugerat că România ezită să recunoască din prudenţă şi din dorinţa de a nu escalada, pentru că altfel, ar trebui să dea un răspuns Moscovei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati