Klaus Iohannis: „O ambiţie mai mare în domeniul climei se traduce, de asemenea, în mai multe oportunităţi pentru economia şi cetăţenii noştri”

Securitatea energetică a României va creşte prin faptul că ţara noastră s-a alăturat, duminică, Alianţei Solare Internaţionale, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a afirmat, la evenimentul în cadrul căruia România a aderat la Alianţa Solară Internaţională, că aceasta arată angajamentul ferm al ţării noastre de a deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon şi prin utilizarea surselor regenerabile de energie.

Preşedintele şi-a exprimat convingerea că, prin aderarea la Alianţa Solară Internaţională, România va avea o cooperare mai largă şi mai profundă cu India, gazda Secretariatului Alianţei, precum şi cu alte ţări interesate în accelerarea atenuării schimbărilor climatice.

 

„România urmăreşte să îşi extindă capacitatea de producere a energiei solare şi să îmbunătăţească accesul naţional la energia electrică solară la preţuri accesibile. De asemenea, pentru asta este necesar să cooperăm la nivel global, prin alianţe precum aceasta, în ceea ce priveşte finanţarea, dezvoltarea tehnologiei şi consolidarea capacităţii solare. Alăturarea la această alianţă va susţine România în implementarea obiectivelor ambiţioase privind energia solară incluse în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice”, a declarat Klaus Iohannis.

El a punctat că, până în 2030, România îşi propune să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 gigawaţi, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.

Potrivit şefului statului, angajamentul României de a-şi creşte capacitatea instalată de energie solară este pe deplin aliniat la Strategia Uniunii Europene privind energia solară şi va contribui la implementarea Acordului de la Paris.

„O ambiţie mai mare în domeniul climei se traduce, de asemenea, în mai multe oportunităţi pentru economia şi cetăţenii noştri. România intenţionează să contribuie la lanţurile valorice globale ale energiei solare şi să îşi sporească competitivitatea în această industrie prin valorificarea capacităţilor actuale de manufactură ale României în produse conexe. Cetăţenii României sunt deschişi şi susţin noile tehnologii de generare a electricităţii”, a spus şeful statului.

El a menţionat că până în septembrie aproape 97.000 de prosumatori au instalat peste 1,2 gigawaţi de surse de energie distribuită conectate la reţea, majoritatea covârşitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică.

Klaus Iohannis a adăugat că România găzduieşte la Constanţa cel mai mare centru de calificare pentru locuri de muncă în domeniul energiei verzi din Europa de Sud-Est. Potrivit acestuia, centrul a pregătit deja mii de tehnicieni din România şi din străinătate, toţi lucrând în industriile eoliană şi solară, inclusiv foşti mineri.

„De asemenea, intenţionăm să deschidem noi centre de formare şi să le punem la dispoziţia cursanţilor din ţările în curs de dezvoltare. Vă încurajez să lucrăm împreună şi să învăţăm unii din experienţele altora pentru a profita la maximum de această sursă energetică valoroasă, soarele! Alianţa Solară Internaţională constituie o platformă excelentă în acest sens”, a subliniat el.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, de sâmbătă până luni, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care desfăşoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati