Klaus Iohannis: România contribuie la efortul global de a identifica acţiuni inovatoare menite să răspundă ameninţărilor la adresa sănătăţii

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în cadrul deschiderii oficiale a Festivalului Internaţional de Inovaţie în Tehnologii Medicale – SSIMA 2022. Mesajul a fost prezentat de către Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidenţial – Departamentul Sănătate Publică.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Îmi face o deosebită plăcere să ofer Înaltul Patronaj Festivalului Internaţional de Inovaţie în Tehnologii Medicale, SSIMA, ediţia 2022, în semn de recunoaştere a eforturilor organizatorilor şi a necesităţii reformării sistemului de sănătate.

Lumea este într-o continuă schimbare, iar ştiinţa, tehnologia şi inovaţia revoluţionează medicina la un nivel de neimaginat chiar şi faţă de acum 20 de ani. Efectele acestor transformări sunt majore şi au impact direct asupra vieţii noastre de zi cu zi.

Rolul decisiv al mediului academic în formarea abilităţilor noilor generaţii este incontestabil, pentru că implicarea acestui sector aduce un bagaj ştiinţific autentic la dezbaterile pe teme de actualitate. Salut, astfel, accentul pus de Festival pe educaţie şi consider că participarea mediului academic este esenţială pentru dezvoltarea competenţelor şi valorificarea lecţiilor învăţate.

Implementarea inovaţiilor ştiinţifice şi a soluţiilor tehnologice pentru realizarea Agendei de dezvoltare durabilă şi redresarea post COVID-19 necesită însă o cooperare extinsă.

Industria este, de asemenea, un jucător crucial în furnizarea de resurse inovative pentru a oferi îngrijire sigură şi echitabilă, pentru a anticipa crizele viitoare şi pentru a răspunde eficient provocărilor pe care acestea le-ar putea genera.

Pandemia de COVID-19 a arătat amploarea fenomenului globalizării. Lumea este mai conectată ca niciodată, iar împărtăşirea cunoştinţelor şi bunelor practici, schimbul de noi idei şi perspective, crearea de reţele sunt esenţiale pentru construirea unei comunităţi internaţionale care sprijină serviciile de sănătate.

Pentru a aborda problemele care ne afectează pe toţi, trebuie să lucrăm în parteneriat. Prin urmare, salut iniţiativa SSIMA pentru oportunitatea excelentă pe care o oferă profesioniştilor din domeniul sănătăţii, factorilor de decizie politică, mediului academic şi industriei de a face schimb de idei şi de a promova modele de îngrijire inovatoare.

România contribuie la efortul global de a identifica acţiuni inovatoare menite să răspundă ameninţărilor la adresa sănătăţii, să accelereze dezvoltarea şi să reducă inegalităţile în accesul la servicii de sănătate.

Am încredere că exemplul de bună practică de astăzi este doar primul dintr-un lung parcurs constructiv.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati