Klaus Iohannis: Să fie clar, nu există nicio intenție de lockdown după alegeri/ Fără paradă militară de 1 decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări, miercuri, că nu intenţionează să promoveze instituirea unei carantine la nivel naţional după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

„Să fie clar, nu există nicio intenție de lockdown după alegeri”, a spus președintele într-o conferință de presă.

„Am analizat măsurile privind carantina zonală şi am solicitat o analiză INSP privind evoluţia epidemiei în oraşele şi municipiile carantine. Datele arată că începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2. Acest lucru se reflectă în numărul de cazuri săptămânale, cât şi în media zilnică a numărului de cazuri şi a ratei de pozitivare a probelor.

Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorităţi au fost corecte şi populaţia a respectat acest măsuri, ceea ce ne oferă o doză de optimism. Măsurile rămân în vigoare, orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute”, a spus președintele.

Fără paradă militară de 1 decembrie

Klaus Iohannis a mai spus că nu va fi organizată o paradă militară de 1 Decembrie.

”Am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf, să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitați ambasadori străini, medici și personal militar. Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului, din păcate”, a mai spus șeful statului.

Principalele declarații ale președintelui:

  • Am avut o ședință cu premierul, ministrul pe tema situației actuale a pandemiei
  • Am cerut INSP o analiză privind evoluția epidemiei în orașele carantinate. Datele relevă că începând cu 20 noiembrie la nivel național se observă o tendință de scădere a infecțiilor
  • Acest lucru se reflectă atât în numărul de infecții săptămânale și în media zilnică. Acest grafic arată evoluția de la începutul pandemiei și se vede foarte clar cum, de câteva zile bune, am ajuns pe un palier și tendința este de scădere
  • Sunt date concrete, care dovedesc că măsurile luate de autorități au fost corecte și că populația a respectat măsurile
  • Nu am învins virusul: măsurile rămân în vigoare. Orice relaxare prematură periclitează rezultatele obținute
  • De ce e nevoie de carantinare în localități? Când rata de infectare crește prea mult se impun măsuri suplimentare, adică carantinare zonală, care reduce mobilitatea. Locuitorii se întâlnesc mai rar, inhibând răspândirea virusului
  • Exemple în orașele carantinate din Cluj (Gherla), Sălaj (Zalău). Se vede pe grafic că din momentul carantinării, foarte rapid creșterea încetinește și după 7 zile începe să scadă rata infectării. În aceste două grafice se vede chiar o scădere accentuată
  • În Sibiu și Baia Mare se observă aceeași tendință
  • Pentru a fi mai eficienți și a controla epidemia, pe baza acestor date INSP a actualizat procedura de evaluare a riscului de răspândire într-o localitate în vederea instituirii și ridicării carantinei
  • În acest context de carantină și lockdown, vreau să fie foarte clar: nu există nici o intenție să promovez o carantină la nivel național după alegerile parlamentare din 6 decembrie
  • Sunt politicieni fără scrupule care încearcă să se promoveze cu știri de tip senzațional
  • Deci lockdown nu se întâmplă
  • Abordarea s-a dovedit că dă rezultate. Vom continua să instituim măsuri zonale sau regionale unde situația o impune
  • Trebuie eforturi susținute pentru a avea schimbări pozitive
  • Din păcate, mortalitatea și ocuparea ATI sunt mult prea ridicate. Prea multe persoane mor, prea multe persoane dezvoltă forme severe
  • Medicii și tot personalul suport depun eforturi uriașe, aproape supraomenești pentru a salva vieți. Fac din nou apel către oameni să respecte măsurile de prevenție
  • Alt subiect: celebrarea Zilei Naționale
    • În acest an vom onora curajul și sacrificiile înaintașilor făcând noi înșine sacrificiul de a renunța la bucuria participării la manifestările tradiționale
    • Dar vom fi împreună în spirit, ca o națiune unită
    • Am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf, să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitați ambasadori străini, medici și personal militar.
    • Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului, din păcate

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati