Klaus Iohannis: ”Voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare” – VIDEO

0
291
Iohannis discurs
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că va convoca săptămâna viitoare partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Cîţu a fost adoptată.

Klaus Iohannis a apreciat că România este caracterizată astăzi de cuvântul criză şi acuză politicienii de cinism pentru că au votat moţiunea de cenzură care condus la căderea Guvernului.

De asemenea, acesta spune că va convoca săptămâna viitoare partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, în urma căderii Guvernului Cîțu.

„Trist dar adevărat, cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi este cuvântul criza. Valul 4 ne-a lovit şi ne-a lovit rău. Suntem într-o criză a prețului la energie, o criză europeană şi globală. De lucru ar fi suficient pentru politicieni să rezolve problema. Dar politicienii s-au gândit să mai adauge o criză.

Guvernul a picat în parlament. În ultimele luni s-au spus multe lucruri in politică, majoritatea lucruri urâte. Oameni nu ştiu ce să mai înțeleagă. Este o situaţie complicată”, a spus Klaus Iohannis.

”Voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare”

„Acum suntem în situaţia de a trebui să găsim o soluţie. Trebuie să găsim o soluţie, România trebuie să fie guvernată. Pandemia, criza preţurilor la electricitate, vine iarna, toate acestea trebuie să fie rezolvate de cineva. Acest cineva este Guvernul României. Aşadar, este nevoie de soluţii şi este momentul pentru decizii mature, este nevoie de decizii mature din partea politicienilor, din partea partidelor politice. Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, să găsească abordări mature şi să vină cu ele la consultări, voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare. Acum se cer maturitate şi responsabilitate”, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.