Klaus Iohannis – vizită oficială în Luxemburg

Președintele Klaus Iohannis va avea luni, la Luxemburg, o întrevedere cu prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel, și va participa, în calitate de vorbitor principal, la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții.

Întrevederea președintelui României cu prim-ministrul Luxemburgului va fi dedicată discutării subiectelor de actualitate de pe agenda bilaterală, europeană și internațională. Vor fi abordate teme prioritare în relația româno-luxemburgheză, în principal dinamizarea cooperării economice și sectoriale, cu accent pe domeniul finanțelor și fintech, tehnologiile de vârf și turism. În contextul amenințărilor la adresa securității europene provocate de agresiunea rusă din Ucraina, vor fi discutate cele mai recente evoluții, măsurile de sprijinire a Ucrainei, susținerea Republicii Moldova, precum și extinderea cooperării militare româno-luxemburgheze, în cadrul NATO.

Președintele României va participa, în calitate de vorbitor principal, la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții. Tema evenimentului este „Adaptarea la o lume în schimbare” („Adapting to a Changing World”), Forumul fiind conceput ca o platformă de reflecție asupra provocărilor și oportunităților la nivel mondial și a efectelor asupra agendei investiționale a Uniunii Europene.

În marja participării la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții, Iohannis va avea întrevederi bilaterale cu Werner Hoyer, președintele Băncii Europene de Investiții, și cu Odile Renaud-Basso, președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati