Klaus Iohannis: Voi face o propunere pentru șefia SRI, cel mai mare serviciu nu poate să rămână fără conducere civilă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că va face o propunere pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, dar a subliniat că este nevoie de timp de pregătire până când se va face următorul pas.

„Evident că voi face o propunere pentru această funcţie, fiindcă SRI, cel mai mare serviciu, nu poate să rămână fără conducere civilă. Este foarte clară această chestiune, dar necesită un pic de timp de pregătire până când putem să facem următorul pas”, a spus şeful statului.

El a explicat că Eduard Hellvig a decis să se retragă din funcţia de director al SRI din motive personale.

„Din motive personale a decis să se retragă. Eu am fost foarte mulţumit de colaborarea cu domnul Hellvig, i-am spus-o, l-am decorat, iar în continuare vom găsi un candidat potrivit pentru această poziţie”, a afirmat şeful statului.

Întrebat dacă ar fi preferat ca Eduard Hellvig să nu demisioneze, preşedintele Klaus Iohannis a zâmbit, fără a da un răspuns.

Potrivit Legii privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, directorul SRI are rang de ministru, fiind numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună, la propunerea preşedintelui României.

Pe 3 iulie, Eduard Hellvig a anunţat că renunţă la funcţia de director al SRI.

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, hotărârea privind demisia directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi vacantarea acestei funcţii. AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati