Preşedintele Klaus Iohannis salută demersul omologului său de la Chişinău, Maia Sandu, privind semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi subliniază că România va acorda tot sprijinul în acest demers.
„Salut cu căldură demersul istoric de astăzi al preşedintei Maia Sandu. România va continua să fie un susţinător sincer, constant şi activ al locului Republicii Moldova în familia Uniunii Europene. Vom acorda tot sprijinul nostru Republicii Moldova în acest demers”, a scris şeful statului, joi, pe Twitter.
Solicitarea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană reprezintă un pas istoric, a afirmat joi premierul Nicolae Ciucă.
“Solicitarea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană este un pas istoric. România va continua să lucreze alături de Republica Moldova în parcursul său către UE”, a scris Ciucă, pe Facebook, după un mesaj similar din partea președintelui Klaus Iohannis.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi cererea de aderare la Uniunea Europeană, documentul urmând să fie expediat în scurt timp liderilor instituţiilor europene.
Documentul a fost semnat şi de şefa Guvernului, Natalia Gavriliţa, şi de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.
Maia Sandu a precizat că cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană îi este adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, ţară care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, şi că ea va fi depusă la Bruxelles în zilele următoare.