Klaus Iohannis vorbește pentru prima dată despre relaxare

Președintele Klaus Iohannis a susținut marți după amiază o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, după încheierea ședinței de „evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19”. Șeful statului a anunțat că după data de 15 mai vom putea discuta despre relaxarea restricțiilor, scrie Ziare.com.

Președintele Iohannis a subliniat că planul de relaxare va fi stabilit în funcție de datele statistice și de evaluările făcute de medici, iar ridicarea restricțiilor se va face gradual. De asemenea, președintele a anunțat că lucrează împreună cu guvernul la implementarea unor măsuri de relansare a economiei.

În context, Klaus Iohannis a ținut să îi liniștească pe vârstnici, panicați de apariția în mass-media a unui plan de relaxare propus de Institutul Matei Bals, condus de Adrian Streinu-Cercel. Șeful statului a subliniat că nu se pune problema carantinarii obligatorii a persoanelor de peste 65 de ani, așa cum se sugera în document, și că o asemenea idee este „inacceptabilă”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati