Laborator II. 1989 – Restaurarea picturilor împuşcate – O nouă expoziţie temporară la MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României deschide joi, 15 octombrie 2020, expoziţia Laborator II. 1989 – Restaurarea picturilor împuşcate, care prezintă publicului două destine: cel al unor lucrări restaurate, puternic avariate în timpul evenimentelor din 1989 şi cel al Laboratorului de restaurare pictură de şevalet, complet distrus tot atunci.

Expoziţia pune accentul pe procesul laborios de restaurare a unui număr important de picturi din patrimoniul MNAR ce au avut degradări rar întâlnite în colecţiile muzeale. Din totalul de 47 de lucrări restaurate, publicul va putea vedea cu această ocazie 20 de  picturi, trei dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în ultimii 30 de ani: Plopi la marginea satului de Ioan Andreescu (1851 – 1882), Vânat şi Natură moartă de Sava Henţia (1848 – 1904), a informat vineri un comunicat de presă.

După trei decenii, expoziţia vorbeşte despre o istorie a refacerii Laboratorului în decursul anilor, detalii evocate prin imagini şi fotografii de tipul înainte şi după, curatorii mizând pe memoria vizuală şi impactul imaginilor sfâşietoare. Expoziţia este însoţită de un catalog, în care sunt prezentate în detaliu etapele restaurării lucrărilor împuşcate şi povestea distrugerii şi refacerii Laboratorului de restaurare pictură de şevalet al MNAR, în întregime distrus, împreună cu o parte din patrimoniul aflat în curs de restaurare. Treizeci de picturi au fost pierdute atunci, dintre care 17 lucrări din cadrul Galeriei de Artă Europeană şi 13 lucrări din Galeria de Artă Românească.

Munca de restaurare a celor 47 de lucrări puternic avariate a fost susţinută, de-a lungul anilor, de un colectiv de doar 16 specialişti ai MNAR. Prin acest demers, Muzeul Naţional de Artă al României continuă seria expoziţiilor dedicate operelor de artă restaurate – Anatomia restaurării – opere de artă din patrimoniul MNAR (decembrie 2016 – aprilie 2017) şi Laborator –  restaurarea picturilor vechilor maeştri (iulie – septembrie 2018) primele proiecte de succes.

Expoziţia poate fi vizitată până în martie 2021, de miercuri până duminică, în intervalul 11 – 17, la Galeria de Artă Românească Modernă, de la sediul central, cu respectarea măsurilor muzeului pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS COV-2. Detalii despre expoziţie şi catalog vă invităm să urmăriţi pe pagina de site a MNAR – www.mnar.arts.ro.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati