Lacul Fundeni, “gazdă” a 8 depozite ilegale de deșeuri
”A fost finalizată eliminarea primului depozit ilegal – de la capătul străzii Făgărășanu. De aici, s-au extras 513 tone de deșeuri. Ați citit foarte bine: 513 tone. Acum, am demarat asanarea celui de al doilea depozit – de pe strada Ortacului”, arată sursa citată.
”Vedeți, salba de lacuri din Sectorul 2 nu merită să fie groapă de gunoi. Merită respect, iar respectul se întoarce sub formă de sănătate. Pentru noi toți și generațiile ce vor urma.
PS. În prima fotografie, sunt surprinse plăci de beton. S-au scos multe gunoaie până plăcile au ieșit la suprafață. Deasupra lor, în schimb, crescuse iarba. Acolo, printre gunoaie natura se chinuie să supraviețuiască”, pe precizează în postare.
513 tone de gunoi, evacuate din zona lacului Fundeni
Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a anunțat că 513 tone de gunoi au fost evacuate dintr-un depozit ilegal din zona lacului Fundeni.
„Curățenia lacului Fundeni, în cifre: 513 tone gunoi evacuat, totul dintr-un singur depozit ilegal de la capătul străzii Făgărășanu”, a scris marți pe Facebook primarul Sectorului 2.
Acesta a anunțat că a început asanarea următorului depozit de la capătul străzii Ortacului.
Potrivit lui Radu Mihaiu, în total sunt opt astfel de gropi de gunoi ilegale în jurul lacului.
„Zonă cu zonă o ducem la capăt. Scoatem natura înapoi la suprafață. (…) E de datoria noastră să nu mai închidem ochii la astfel de calamități naturale. E de datoria noastră să depunem tot efort necesar și să îngrijim mediul înconjurător”, a mai scris primarul pe rețeaua de socializare.