Larisa Iordache s-a retras din finala de la bârnă la Jocurile Olimpice Tokyo 2020

Gimnasta Larisa Iordache nu va mai putea concura în finala olimpică la bârnă, care se dispută astăzi, din cauza problemelor de la gleznă, a anunțat pe Facebook Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

„Fără Larisa Iordache în finală olimpică! Problemele de la gleznă o împiedică pe Larisa să concureze azi. A încercat la încălzire câteva mișcări dar ea nu poate împinge în picior iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiții. Toți suntem lângă ea! Capul sus, Larisa! Știm că în condiții normale ai fi luptat, ai fi arătat cât de frumoasă e gimnastica ta”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a COSR.

Larisa Iordache se calificase în finala de la bârnă din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo cu a patra notă, 14,133, după un exercițiu bine executat, dar cu probleme la aterizare, din cauza durerilor recurente de la gleznă.

Larisa Iordache, în vârstă de 25 de ani, medaliată cu bronz cu echipa la JO din 2012, de la Londra, a ratat Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, nefiind refăcută după o accidentare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati