Leagăn pentru copii retras de la vanzare de Kaufland. Clienții sunt rugați să nu îl mai utilizeze

Kaufland a anunțat miercuri că retrage de la vânzare un model de leagăn pentru copii pe care nici nu-l mai comercializează de aproape un an.

Este vorba de un produs vândut în perioada martie 2017 până în august 2020. Cei care au achiziționat produsul vor primi în magazine contravaloarea leagănului, fără să prezinte bonul.

”Kaufland retrage voluntar și preventiv, din motive ce țin de protejarea consumatorilor, următorul produs:

Leagăn pentru copii 3 In 1
GTIN 4337185020933

Articolul menționat a fost comercializat în magazine în perioada 06.03.2017 – 26.08.2020.

Clienții sunt rugați să nu îl mai utilizeze

În anumite circumstanțe, la produsul menționat, clemele de prindere ale piesei din mijloc se pot rupe (a se vedea marcajele din fotografia articolului), existând astfel posibilitatea de accidentare a copilului (6 – 36 luni).”, precizează compania.

Clienții care au achiziționat produsul sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai utilizeze. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati