Bucureştenii şi turiştii vor putea participa gratuit, luni, la demonstraţii practice de prim ajutor organizate în pasajul de la Piaţa Universităţii, unde voluntarii Fundaţiei pentru SMURD vor prezenta tehnici de intervenţie în situaţii de urgenţă, în cadrul campaniei „Salvatorii de Vieţi”.
Acţiunea este organizată de Groupama şi Fundaţia pentru SMURD şi marchează Ziua Mondială a Primului Ajutor, celebrată anul acesta pe 12 septembrie.
Demonstraţiile vor avea loc între orele 16:00 şi 20:00, timp în care voluntarii Fundaţiei pentru SMURD le vor arăta participanţilor ce trebuie să facă atunci când cineva are nevoie urgentă de ajutor şi cum pot contribui la salvarea unei vieţi până la sosirea echipajelor specializate.
„Bucureştenii care vor vizita punctul de informare din pasajul de la Piaţa Universităţii vor avea ocazia să deprindă tehnici esenţiale de salvare a vieţii, prin exerciţii practice ghidate pas cu pas de voluntarii Fundaţiei pentru SMURD”, se arată în comunicat.
Programul cuprinde sesiuni interactive privind manevrele de resuscitare cardiopulmonară (RCP), utilizarea defibrilatorului automat (DEA), manevra Heimlich şi pregătirea unui rucsac de supravieţuire.
Necesitatea unor astfel de cursuri este evidenţiată şi de un studiu naţional realizat de Groupama în iunie 2026, potrivit căruia 82% dintre români sunt nesiguri sau declară că nu ar avea cunoştinţele necesare pentru a acorda corect primul ajutor, în timp ce doar 17,4% consideră că ar şti să acţioneze corect.
În acelaşi timp, unul din cinci români declară că a fost martor la o situaţie de urgenţă în care a fost necesară acordarea primului ajutor, iar doar 18% dintre respondenţi au urmat vreodată un curs de prim ajutor.
„Datele arată astfel un decalaj important între situaţiile în care oamenii pot fi puşi în postura de a interveni şi nivelul de pregătire pentru astfel de momente”, menţionează comunicatul.
Organizatorii au prezentat şi cinci recomandări de bază pentru situaţiile de urgenţă. „Verifică dacă locul este sigur. Nu te expune unui pericol pentru a ajuta o altă persoană. Siguranţa salvatorului este primul pas”, este prima dintre acestea.
O altă recomandare vizează apelarea cât mai rapidă a numărului unic de urgenţă 112. „Sună la 112 cât mai repede. Spune clar ce s-a întâmplat, unde te afli şi urmează indicaţiile operatorului. Legislaţia română prevede că anunţarea unei situaţii de urgenţă la 112 trebuie făcută înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor”, se precizează în document.
În cazul în care persoana nu respiră, recomandarea este începerea manevrelor de resuscitare. „Dacă persoana nu respiră, începe resuscitarea. Nu aştepta pasiv sosirea echipajelor. Urmează indicaţiile dispecerului şi începe manevrele de resuscitare, dacă situaţia o impune.”
De asemenea, în cazul în care este disponibil un defibrilator, acesta trebuie utilizat urmând instrucţiunile aparatului şi ale dispecerului. „Nu te teme că nu eşti medic. Într-o urgenţă, este mai important să ştii paşii de bază şi să ceri rapid ajutor decât să rămâi spectator de teamă că ai putea greşi. Instruirea practică poate transforma reacţia de panică într-o intervenţie corectă”, este o altă recomandare transmisă în cadrul campaniei.
Campania „Salvatorii de Vieţi”, derulată de Groupama în parteneriat cu Fundaţia pentru SMURD, urmăreşte creşterea nivelului de pregătire a populaţiei pentru acordarea primului ajutor şi încurajarea intervenţiei corecte în primele minute ale unei situaţii de urgenţă.
Peste 16.000 de români au participat până în prezent la program şi au învăţat tehnici de intervenţie rapidă. În cadrul campaniei sunt organizate cursuri gratuite de prim ajutor în mai multe localităţi din ţară.
Sursa: Agerpres


