Lege promulgată: Examenul teoretic pentru permisul de conducere poate fi dat oriunde în ţară

Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere va putea fi susținut oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu.

Actul normativ modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Acesta vizează, potrivit expunerii de motive, reducerea timpilor de aşteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obţinere a permisului de conducere şi oferirea posibilităţii candidaţilor la obţinerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice oriunde în ţară.

„Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condiţiile de vârstă şi să facă dovada pregătirii teoretice prin cursuri organizate de unităţi autorizate, potrivit legii. (…) Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate şi că a fost declarat ‘admis’ de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor”, prevede actul normativ.

De asemenea, legea mai stabileşte că „pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere va fi organizată pe module şi va fi recunoscută reciproc de unităţile autorizate cu atribuţii în domeniu”.

„Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, mai prevede actul normativ.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati