Legea brățărilor electronice încă nu are șanse să fie pusă în practică: „Nu mi se pare normal ca un astfel de program să fie pilot”

Gianina Șerban, deputat de Ilfov, în declaraţia susţinută la Camera Deputaţilor, miercuri, a revenit la un subiect asupra căruia a atras atenţia de mai multe ori.

Aceasta se referă la legea brăţărilor electronice, care nu e pusă în practică, în timp ce Inspectoratul General de Poliție a anunţat că au fost înregistrate creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2022, pentru loviri sau alte violenţe, numărul a crescut cu 625 de fapte, nerespectarea ordinelor de protecţie cu 575 de fapte, iar amenințările cu 237 de fapte şi deşi ”procentul de 3,8 cu care au crescut faptele pare mic, aceste cifre le consideram enorme”.

“Avem o problemă cu acest sistem informatic de monitorizare electronică (SIME) doar sub formă de program pilot care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2022 pentru că unităţile care au intrat în prima etapă de monitorizare sunt: Iaşi, Mureş, Vrancea şi, Municipiul Bucureşti, deşi proiectul finanţat din fonduri publice depășește valoarea de 241 de milioane de lei, asupra căruia planează incertitudini, suspiciuni în buna organizare.”

Deputata mai spune că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu s-au luat măsuri pentru extinderea programului și a dotărilor.

”Am adresat intrebari fostului ministru de interne, Lucian Bode, cu privire la modalitatea de achiziţie şi modalitatea de funcţionare a sistemului, suma pentru un singur kit de supraveghere fiind imensă, dar, ca de obicei, noi întrebăm de mere, miniştri sunt cu ochii pe procente, nu pe subiectul întrebărilor şi interpelărilor şi răspund de măsuri fiscale aiurea, aberante.
Tot în comunicatele IGPR ni se spune că au fost utilizate aceste brăţări electronice în 288 de cazuri. Dacă în doar 3 unitati judetene si in cel al capitalei s-a uzat de 288 de sisteme si au protejat vieţi, vă daţi seama că acest fenomen putea fi redus cu mult in loc să crească dacă ar fi fost implementat la nivel naţional?” se întreabă doamna deputat, transmiţând faptul că ”Nu mi se pare normal, să aşteptam pâna în 2024, să privim cum numărul faptelor de violenţă cresc de la o zi la alta! Nu mi se pare normal ca un astfel de program ce vine în sprijinul femeilor să fie un program pilot şi să fie testat şi analizat luni întregi!
Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume!
În încheiere, doresc ca această informaţie să fie una eficientă, iar dumneavoastră, colegii de coaliţie PSD-PNL să-l puneţi la treabă pe actualul ministru de Interne, Cătălin Predoiu, să grăbesca etapele de implementare a acestui program.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati